Bianca Drăgușanu este foc și pară după ce a aflat că li se va interzice persoanelor celebre din România, inclusiv ei, să mai facă reclamă la jocurile de noroc și la pariurile sportive. Fosta soție a lui Victor Slav câștigă sume colosale din reclame și are contract cu o celebră casă de pariuri. Bianca Drăgușanu nu este de acord cu această decizie și susține că astfel ar fi discriminare.
„Cum să nu mă mai lase să fac astfel de reclame? Eu vreau să muncesc, mi se interzice acest drept, să muncesc? Este discriminare și voi face plângere. Dacă eu poate din acești bani îmi creșteam copilul?
S-a gândit cineva la aceasta situație, că poate și sportivii și ceilalți colegi, care fac reclame, trăiesc doar din aceste contracte? E discriminare! Am muncit, ani la rând, pentru numele meu, pentru imaginea mea, eu și din asta trăiesc, din reclame, din ședințe foto.
Să facă legile cum vor ei, pentru ei, acolo, în Parlament, acolo să pună un maxim de 1.000 de euro la venituri. Au văzut ei că la Londra sunt alte legi? Pai, cine spune asta să se mute acolo, dacă nu îi plac legile din țara noastră! Ce, suntem luați de proști?”, a declarat vedeta pentru Playtech.ro.
Fără vedete în reclamele la casele de pariuri și jocuri de noroc
Miercuri, 1 martie, în Senat a fost supus la vot proiectul de lege care reglementează reclamele la jocurile de noroc. Legea a trecut cu 76 de voturi pentru și doar două abțineri. Pentru a deveni aplicabilă, mai e nevoie și de vot în plenul Camerei Deputaților. Inițial, legea prevedea blocarea completă a reclamelor, atât la TV și în online, cât și outdoor.
În forma finală a legii, după mai multe consultări și amendamente, s-a decis că reclamele stradale nu pot depăși 30 de metri pătrați și ele nu au voie să promoveze „premii în bani sau bunuri materiale”. Apoi, reclamele vor fi interzise pe TV în intervalul 6:00-23:00, ceea ce se întâmplă și acum. Diferența este că nu vor mai fi permise spoturi, ci doar inserții, nici în meciurile live.
Parte din legea votată de Senat este și amendamentul depus de UDMR, care interzice persoanelor publice din sport și nu numai să facă reclamă la jocurile de noroc.
Printre cei care au diverse parteneriate de promovare a jocurilor de noroc se numără, conform GSP.RO, mulți foști sportivi (Ilie Dumitrescu, Adrian Mutu, Marius Lăcătuș, Ciprian Marica, Gică Craioveanu, Mihai Leu etc), dar și oameni din showbiz (Dorian Popa, Bianca Drăgușanu, Dan Capatos, Daniela Crudu) sau jurnaliști (Vali Moraru, Mihai Mironică, Andrei Niculescu, Dan Filoti etc).