Bianca şi Victor au mers surâzători la un eveniment monden ce a avut loc recent şi au dat impresia că sunt împreună de o viaţă sau că au uitat de divorţul cu scandal. Frumoasa blondă a declarat că este dornică să devină mamă, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat. Ea s-a gândit deja ce sex ar prefera pentru copii.
„Am să asortez chiar şi căţelul în acest context, cu bebeluşa mea şi cu mine. Îmi doresc două fetiţe. Chiar şi un băiat. E frumos să ai copii. Cred, cel puţin. Şi sper să am şi eu într-o zi. Nu mi-e teamă în privinţa siluetei. Am mai slăbit de câteva ori spectaculos şi pot să o fac oricand”, a declarat Bianca la Antena Stars.
Despre problemele care au existat între ea şi Victor Slav, Bianca a declarat că rănile trecutului au fos şterse cu buretele. „Ce să-l doară? S-a vindecat. N-a murit nimeni. Nu s-a întâmplat nimic tragic. Oamenii mai greşesc, mai învaţă din greşeli. Cu siguranţă voi mai greşi, amândoi vom mai greşi unul faţă de celălalt. Sper că nu atât de grav. Suntem oameni şi o viaţă perfectă nu poate avea nimeni. E foarte greu să recucereşti un om căruia i-ai pierdut încrederea. Asta a fost şi este cel mai greu lucru în continuare. Încerc din răsputeri să-i dovedesc că poate avea încredere în mine”.
Fotografii: Gabriel Pătruţ