„Pur şi simplu m-am saturat să stau pe canapele şi să iîmi mărturisesc viaţa. M-am gândit că fiind o persoană măritată nu mai pot să fac aşa ceva. Am hotărât asta şi sper să nu o mai fac. Eu nu am sfidat pe nimeni, am vrut doar să tac. Dar şi aşa, fără să fac ceva, am provocat o adevărată nebunie, o adevărată circotecă. Femeie căsătorită fiind priorităţile mele s-au schimbat. Lumea crede c am vrut publicitate, atenţie, nici vorbă. Nu m-am autoinvitat în nici o emisiune…Apariţiile mele vor fi din ce în ce mai puţine”, a declarat Bianca Drăguşanu, la emisiunea „Acces Direct”.
Roşcata a recunoscut că şi-a dorit celebritatea şi lumina reflectoarelor, dar că s-a cam săturat. „Eu sunt doar un simplu om. Consider că destul de modest. Nu am venit niciodată să mă laud cu nimic. Probabil se provoacă acest discuţii şi din cauza vieţii mele care este condimentată şi colorată. Nu vreau să fiu ipocrită şi să nu recunosc că nu mi-am dorit această atenţie din partea publicului. Mi-am dorit-o. Le mulţumesc celor din presă pentru că fără ajutorul lor eu nu eram ceea ce sunt astăzi. Dar să nu uităm că suntem oameni şi că există o limită a bunului simţ, care a fost depăşită”.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News