Bianca Drăguşanu a declarat la emisiunea lui Dan Capatos că nu se mai vede într-o relaţie cu Victor Slav, de care a divorţat în martie.
„Starea mea de spirit acum nu pot să o descriu. Dacă Victor mă invită acum undeva, nu mai merg (…) Eu, din punctul lui de vedere, am mai multe defecte decât calităţi. A fost una dintre greşelile vieţii mele, îmi pare rău că l-am cunoscut. În schimb, un om pe care am să-l regret toată viaţa este Victor. Pe Victor l-am iubit mult, mă lua cu tremurat când îl vedeam, aveam fluturi în stomac. Mi-a reproşat multe Victor în vacanţă. Nu mai poate fi o relaţie între noi. Eu am foarte multe defecte din punctul lui de vedere. El este mai bun, mai frumos, perfect. Poate merită o femeie mai bună decât mine. Prietenie sinceră va fi întotdeauna între noi. Este toxic lucrul ăsta, că nu ne dă voie să nu ne continuăm vieţile. Eu nu mai fac planuri. Eu oficial am renunţat la Victor”, a declarat Bianca.

 
 

Urmărește-ne pe Google News