Ieri, pe 6 martie, Bianca Drăgușanu a împlinit 42 de ani. La prima oră a dimineții a primit cea mai frumoasă urare de „La mulți ani” de la Sofia, fiica ei și a lui Victor Slav. „Mi-a făcut un cadou foarte frumos, o felicitare, de dimineață, la prima oră. Și mi-a pus și bani, să îmi cumpăr ce vreau eu, din pușculița ei”, a mai spus aceasta în emisiunea „Xtra Night Show”. Urările au continuat apoi pentru fosta prezentatoare de televiziune.

Seara, Bianca Drăgușanu a dat o petrecere de lux cu ocazia zilei sale de naștere, petrecere care a fost organizată la localul de evenimente al familiei Bădălău. Restaurantul a fost decorat în negru și alb, tematica petrecerii fiind „Black and White”.

Bianca Drăgușanu a împlinit 42 de ani

Gabi Bădălău i-a pus totul la dispoziție iubitei sale. La restaurant s-au servit preparate alese, un meniu precum cel de nuntă, un candy-bar și nu numai. Mulți ospătari și chelneri au fost la dispoziția invitaților Biancăi Drăgușanu.

Înconjurată de prieteni, printre care și Vica Blochina și cântăreața Maria Constantin, Bianca Drăgușanu s-a distrat până dimineața pe muzica mai multor artiști, lăutari și a manelistului Luis Gabriel. Pentru emisiunea „Xtra Night Show” de la Antena Stars, sărbătorita a făcut și declarații.

„Cel mai frumos cadou pe care l-am primit a fost prezența prietenilor mei care au bătut ceva drum până aici. Suntem în mijlocul săptămânii și toată lumea a făcut un efort să vină, cam o oră, o oră și jumătate în trafic. Avem o mică petrecere și ne simțim foarte bine.

E chiar foarte frumos, sunt foarte mulțumită, le mulțumesc prietenilor mei, dar și fanilor că mi-au trimis multe mesaje. Știți ce e special aici? Locația și oamenii care au venit alături de mine”, a spus Bianca Drăgușanu pentru emisiunea lui Dan Capatos, conform spynews.ro.

Cum s-a îmbrăcat Bianca Drăgușanu la petrecere

Bianca Drăgușanu a schimbat mai multe rochii la petrecerea de ziua ei. Toate ținutele au fost confecționate în atelierul ei de haine, prima rochie fiind una lungă, alb-negru, cu crăpătură adâncă pe picior.

A doua rochie purtată de Bianca Drăgușanu la petrecere a fost albă, de lungime medie și decoltată. A treia rochie a fost destul de spectaculoasă, cu un decupaj mare în zona bustului. Nici Gabi Bădălău, iubitul ei, nu s-a lăsat mai prejos, el a respectat dresscode-ul alb-negru, a îmbrăcat un costum negru, o cămașă neagră, și o cravată cu buline.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 17

Pentru Bianca Drăgușanu el a avut și un mesaj: „La mulți ani, iubire!”, i-a transmis Gabi Bădălău, ieri seară, pe pagina sa de Instagram. De curând, s-a zvonit că acesta i-a și făcut cadou Biancăi Drăgușanu o mașină Bentley de peste 200.000 de euro.

 

În emisiunea de la Antena Stars, de ziua ei, ea a venit cu lămuriri privind darul de la Gabi Bădălău: „Este foarte important să vă spun că toate lucrurile pe care le am sunt cumpărate de mine pentru mine. Acum nu vorbim despre lucrurile materiale, vorbim despre dragoste. Dragoste poate să însemne orice, orice este făcut cu dragoste”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News