Bianca Drăgușanu a decis să facă o schimbare radicală, după ce a fost constant criticată de fanii săi online pentru dimensiunea exagerată a buzelor. Vedeta a anunțat pe Instagram că va opta pentru o nouă intervenție estetică pentru a-și topi acidul hialuronic din buze, afirmând că acestea au devenit „oribile” și că este pregătită să le aducă la o dimensiune mai naturală.
Într-un Instastory recent, Bianca a recunoscut că, de-a lungul anilor, nu a realizat cât de mult și-au pierdut aspectul natural și că acum le dă dreptate fanilor care au criticat-o în mod repetat. Aceasta a mărturisit că și-a topit acidul de câteva ori, dar de fiecare dată și-a refăcut augmentarea, nereușind să ajungă la rezultatul dorit.
Iubita lui Gabi Bădălău nu se oprește însă aici, având în plan mai multe schimbări estetice la începutul acestui an, inclusiv un lifting facial. Cu toate acestea, buzele au fost întotdeauna un punct sensibil pentru Bianca, iar acum este hotărâtă să obțină un aspect cât mai natural.
„Zici că am fost chioară atâția ani cu buzele alea oribile. Le-am topit de 5 ori și tot nașpa le-am reinjectat. Să vedem acum cum ne iese treaba”, a scris Bianca Drăgușanu pe Instagram.
De-a lungul anilor, fosta soție a lui Victor Slav a investit o mică avere în intervențiile estetice. Bianca Drăgușanu are implant mamar, rinoplastie, injecții cu acid hialuronic și botox, implant fesier și lifting facial.
Bianca Drăgușanu, operație estetică de 11.000 de euro
Anul 2024 a început pentru Bianca Drăgușanu cu o serie de schimbări radicale. Prima dată, fosta prezentatoare de televiziune a mers la medicul estetician, care i-a topit acidul hialuronic din buze. Ulterior, ea s-a pregătit pentru o intervenție mult mai complicată.
Bianca Drăgușanu a suferit un lifting facial, operație estetică ce a durat șapte ore și ar fi costat 11.000 de euro.
Într-un interviu pentru Fanatik, ea a făcut dezvăluiri despre intervenția suferită. O bună perioadă, ea a umblat cu cagulă pe față, căci a avut fața umflată după operație. „Sunt bine… Mă recuperez și eu cum pot. Faptul că sunt umflată, sunt vânătă, dar trece. De la o zi la alta este spectaculoasă revenirea. Eu mi-am făcut un lifting… Dar când să îl fac, la 60 de ani, la ce mai îmi trebuie atunci?! Îl fac acum, cât sunt tânără. Arătam de 35, acum sunt de 25.
Acum sunt în proces de update, ca la telefon (râde, n. red.). Mă chinuiesc să dorm. După anestezia generală s-au modificat un pic lucrurile. Aștept să îmi revin la normal, dar văd că îmi ia o perioadă. Am stat în anestezie generală 10 ore, m-au tot bibilit”, a explicat Bianca Drăgușanu, care a lansat și un atac la adresa Loredanei Groza, care a fost acuzată des că are mai multe operații estetice, însă ea mereu a negat.
„În fine, eu sunt curajoasă și asumată. Eu nu spun că mă dau cu cremă de gălbenele și d-astea. Niciodată… Sau să zic ca Loredana Groza că nu am liftinguri, operații estetice, nu am nicio intervenție, nu cunosc botoxul, nu beau, nu fumez, nu pierd nopțile, fac yoga…
Adică, în tinerețe era foarte bătrână… Dar să fim sinceri, majoritatea dintre noi, și dau și exemple: Adelina, eu, Loredana… în tinerețe eram bătrâne. Dar eu sunt sinceră, recunosc. Păi, eu câștig bani din cum apar, normal că mă fac… Dacă aș câștiga bani din ouă, mi-aș face fermă. M-aș face găină (râde în hohote, n. red.). Dar care e situația? Eu recunosc. Unele zic că își fac rinoplastie că nu respiră bine… Băi, mă lași?! De aia le fac de trei ori…”, spunea Bianca Drăgușanu.