De câțiva ani, Bianca Drăgușanu trăiește o discretă poveste de dragoste alături de Gabi Bădălău. Recent, cei doi au decis să o ia pe drumuri diferite și să se despartă. La scurt timp după separare, aceștia s-ar fi împăcat, însă niciunul dintre ei nu a confirmat informația.

În ultima perioadă, Gabi Bădălău a devenit mai activ pe rețelele de socializare, acolo unde încarcă diverse fotografii cu el. La ultimele poze postate de fostul soț al Claudiei Pătrășcanu, internauții au observat că omul de afaceri folosește celebra aplicație pentru editarea pozelor, FaceApp, iar transformarea bruscă a atras atenția. Se pare că Gabi Bădălău a început să folosească programe de editare a pozelor, în timp ce Bianca Drăgușanu să amuză copios de această situație.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

O internaută i-a scris un mesaj fostei prezentatoare TV și a întrebat-o dacă fostul ei iubit își editează pozele. „Voiam să te întreb dacă l-ai învățat pe urâtul din coceni să se editeze pe FaceApp? Nu au nicio legătură pozele cu el de acum o lună cu cele pe care și le pune acum pe Story. Penibil ca bărbat să o folosească.”

Răspunsul Biancăi Drăgușanu nu a întârziat să apară și a precizat că ea a încercat să-i spună că filtrele folosite sunt prea evidente, însă Gabi Bădălău nu a ținut cont de sfaturile sale. „Și eu i-am spus că exagerează. Dar, fiind un bărbat liber, văd că apelează la trucuri de femei ca să atragă atenția probabil”, a spus vedeta, potrivit Click!

Bianca s-a amuzat și ea de situație, chiar dacă ar fi putut să îi ia apărarea și să nu-i permită urmăritoarei sale să-l jignească pe fostul ei iubit.

Ce pretenții are Bianca Drăgușanu de la un bărbat

Într-un interviu pentru Playtech, Bianca Drăgușanu a decis să spună lucrurilor pe nume și să dezvăluie care sunt așteptările pe care ea le are de la un bărbat, din punct de vedere financiar.

Vedeta a menționat că ea nu ar putea sta nici de vorbă cu un bărbat care câștigă mai puțin decât ea.

„Nu aș alege pe niciunul, de ce să stau cu un sărac? Ca să îl țin eu? Dacă e sărac înseamnă că nu are capacitatea pe care mi-o doresc eu de la un bărbat. Un bărbat sărac e un bărbat prost. Dacă nu ai mai mult decât am eu, nu am ce să discut cu tine.

Practic, eu vin cu o viață bună la pachet. Eu îmi ofer mie tot ce îmi doresc, asta este evident. Dacă aleg un bărbat, nu am cum să aleg un bărbat mai sărac decât mine.

„Nu aș putea sta de vorbă cu un om mai puțin potent financiar decât mine”

Știi, eu de multe ori fac afirmații de care sunt conștientă că vor deveni virale. Nu trebuia să mă exprim neapărat așa. Mă oprește lumea în trafic și zice «Bianca, am Skoda, e vreo problemă?», zic «Nu, frate, stai liniștit».

Adică eu nu am o problemă cu mașina, puteam să zic Trabant, că e același lucru… Nu aș putea sta de vorbă cu un om mai puțin potent financiar decât mine. Ce aș putea eu să învăț de la el, repet, cheltuim banii mei împreună? Eu am un copil, trebuie să îmi cresc copilul. Ce aș putea face cu unul care nu are bani?”, a spus blondina.

Urmărește-ne pe Google News