„Am reuşit să dansez şi voi putea dansa şi în continuare. Viaţa e o luptă, ştiu să pierd, dar sunt pregatită să câştig lupta cu durerea!”, a filozofat Bianca Drăguşanu, pe reţeaua de socializare, postând şi un clip de la una dintre evoluţiile de la „Dansez pentru tine”. De altfel, roşcata nu trece printr-o perioadă prea bună din viaţa ei. Deşi mai are puţin până la nunta cu Victor Slav, fostul ei iubit, Adrian Cristea, a declarat că încă o iubeşte. Mai mult, el sugerează că şi ea l-ar iubi şi că relaţia ei cu prezentatorul TV este doar de formă. Vorbele „Prinţului” au supărat-o teribil pe vedetă, ea ajungând în pragul disperării. O prietenă a povestit pentru Libertatea cum Bianca a început să meargă la biserică şi cum se gândeşte să îşi angajeze bodyguarzi la cununie, pentru ca nu cumva Cristea să facă vreun gest necugetat care să îi strice nunta.
Ca şi cum asta ar nu ar fost de ajuns, de câteva zile, Coco Păun, un alt fost iubit al Biancăi, a ieşit la rampă cu dezvăluiri despre ea. În timp ce vedeta susţine că Păun ar fi altoit-o cu bâta în câmp, că a răpit-o sau că ar fi sechestrat- o, acesta spune că fosta lui iubită suferă de scenarită şi că totul este doar o înscenare. Pentru a fi mai convingător, afaceristul a scos din albumul foto câteva fotografii cu ei doi, în care par foarte fericiţi.
Iată clipul care o inspiră pe Bianca să lupte cu problemele:

Video: Youtube
 
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Știrileprotv.ro
CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Ce să pui în ciorba de fasole ca să iasă perfectă, foarte gustoasă și să ajute la digestie. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
FANATIK.RO
Ce să pui în ciorba de fasole ca să iasă perfectă, foarte gustoasă și să ajute la digestie. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI