Sofia, fetița Biancăi Drăgușanu și a lui Victor Slav a împlinit astăzi vârsta de trei ani, iar micuța a avut parte de o petrecere pe cinste, la care au fost invitați mai mulți copii. Așa cum era de așteptat, Alex Bodi nu a lipsit de la eveniment.
Chiar dacă au divorțat și amândoi și-au refăcut viața alături de altcineva, Bianca și Victor au o relație frumoasă, de dragul fetiței lor. De ziua Sofiei, familia s-a reunit, iar dovada stă în cele mai recente imagini publicate de cei doi, pe contul de socializare.
„La mulţi ani, Sofia!!!! Te iubim din toată inima! 💕💕💕💕
3ani plini de fericire pură! #blessed #love #loved #happybirthday
#mybabygirl”, a scris Bianca Drăguşanu în dreptul imaginii de pe contul de
Instagram.
„SNS❤️ 3ani (SNS – Sofia Natalia Slav)”, este mesajul transmis de Victor Slav.
Nu au stabilit data nunții
După ce s-a spus că Alex Bodi și Bianca Drăgușanu se vor căsători religios pe 22 septembrie, Bianca a vorbit despre acest subiect și a lămurit situația. „Avem două variante. Ori o să mă sune şi o să-mi zică pentru că am două rochii şi rochia aia mai simplă ar fi, urcă-te în avion pentru că mergem pe o plajă desculţi ori o să fie ceva care va fi foarte dificil de organizat în două săptămâni şi să zică .
O să fie ceva foarte grandios! Ne-am gândit la ambele variante: ori una restrânsă cu prietenii, apropiaţi, ori… Avem variante, doar că n-avem timp!”, a spus Bianca Drăguşanu, potrivit Spynews.
Scandal monstru între Bianca Drăgușanu și Alex Bodi
În urmă cu mai bine de o săptămână, Alex Bodi ar fi bătut-o pe Bianca Drăgușanu. Cei doi au fost protagoniștii unui scandal de proporții în parcarea unui restaurant din Capitală.
După ce a bruscat-o pe Bianca Drăgușanu, Alex Bodi a scos-o cu forța din restaurant. În drum spre parcare, Alex Bodi ar fi strâns-o de gât și ar fi lovit-o de trei ori, după care a trimis-o acasă.
„Pleacă acasă! Vin și eu să-mi iau hainele!”, a strigat Alex Bodi către soția sa. După ce Bianca Drăgușanu a plecat în mare grabă, Alex Bodi s-a întors în local, unde a continuat să petreacă alături de amicii săi.