Scene emoţionante marţi seară, la un club din Capitală, la petrecerea organizată cu ocazia zilei de naştere a lui Antonio, băieţelul cel mic, de 6 ani, al Mădălinei Apostol, menite să topească până şi un iceberg, dar şi să-l impresioneze pe “băiatul de la Meteo”, Victor Slav.
Fosta soţie a acestuia, Bianca Drăguşanu, i-a pictat pe faţă pe copii, a dansat alături de ei, iar sărbătoritului i-a oferit o broască ţestoasă, moment în care cei mici s-au strâns ciorchine în jurul ei, pentru a admira cadoul viu.
Bianca a reuşit, pentru câteva ore, să dea uitării problemele sentimentale şi a demonstrat că are calităţi de mamă iubitoare.
Din păcate, momentan, vedeta nu are cu cine să facă un copil, pentru că Victor Slav n-a putut trece peste întâlnirea ei romantică de la Paris, cu fostul iubit, Adrian Cristea, şi a băgat divorţ.
Astfel că poate planurile lor de viitor s-au năruit, după doar şase luni de la nunta anului 2013.

bianca-1_04.JPGIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro

Cum a fost prinsă cu minciuna soția lui George Simion! Acum au apărut și dovezile
Viva.ro

Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu
Libertateapentrufemei.ro
Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu
Mesaj emoționant pentru românii care nu ies la vot: „Dacă eu, la a 3-a zi după tratamentul de cancer mă pot duce, puteți și voi”
Adevarul.ro

Zvonurile privind divorțul lui Meghan Markle de Prințul Harry iau amploare. Ce au dezvăluit surse apropiate cuplului: „Asta știe să facă. E bună la asta...”
Elle.ro

George Simion, prins cu minciuna chiar înaintea alegerilor prezidențiale! A aruncat bomba despre fondurile europene, dar realitatea îl contrazice dur! Comisia Europeană a spus clar ce se întâmplă cu banii pentru România!

Capitala şi 12 judeţe, sub cod galben de vreme severă în următoarele ore. Lapoviță  și ninsori la munte
Observatornews.ro
Capitala şi 12 judeţe, sub cod galben de vreme severă în următoarele ore. Lapoviță și ninsori la munte
Horoscop 17 mai 2025. Peștii își văd viitorul în tonuri amestecate, cu lumini și umbre, destul de realist, până la urmă
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI