„Vorbim în fiecare oră la telefon. Eu merit orice acum. Nu am nici o scuză. Nu am nici cuvinte. Nu m-am gândit la nici o consecinţă. Nu am nici o scuză. Oare mie îmi era atât de bine, de am plecat aşa? Am discutat această problemă între patru ochi. Noi am avut probleme în relaţia noastră. Probleme de comunicare în cuplu. Pe parcursul acestei relaţii au existat anumite divergenţe. Decât să ne certăm sau să fim violenţi, am decis să luăm nişte pauze. De exemplu, am plecat cu prietenele în Dubai. Am ajuns la concluzia că nu îl merit, că e prea bun pentru mine. Eu ştiu că îl iubesc pe Victor”, a declarat Bianca Drăguşanu, la emisiunea „Un show păcătos”.
„Am trecut printr-o perioadă dificilă cu mult înainte ca eu să fac acest gest nebunesc. Noi nu mai locuiam împreună de multă vreme. Noi eram despărţiţi, dar nu oficial. În absenţa lui, cât am fost plecată, am realizat ce înseamnă el pentru mine. Când am aterizat, am conştientizat. Dar e mult prea târziu pentru regrete. M-am simţit abandonată în propria viaţă. Am încercat să mă răzbun. Plecarea mea la Paris a fost o răzbunare. Nici măcar nu mă aşteptam ca Victor să mai apară, de Revelion. El îmi spusese la telefon că nu o să vină”, a adăugat Bianca.
„Sunt o idoată! Omorâţi-mă! Nu am nici o justificare pentru gestul meu. Merit tot ce mi se întâmplă. Îmi asum toate astea”, a răbufnit roşcata, la final.

Urmărește-ne pe Google News