“Eu ţin cont, mai degrabă, de Dragobetele nostru drept sărbătoare a iubirii, dar nu uit nici de Valentines Day. O să-i dăruiesc Lilianei (foto), soţia mea, un buchet de flori. Însă azi eu sunt cel care aşteaptă cadouri de la nevastă, copii, prieteni… Cadouri simbolice, desigur. Nu mi-a plăcut niciodată să ies în evidenţă prin maşini sau case. Nu sunt importante. Important eşti tu, ca om. Uite, eu sunt cel mai fericit în grădina mea de acasă, de la Cluj-Napoca. Mi-am amenajat una şi aici, în State, cu pomi fructiferi plantaţi de mâna mea”.

Toată familia joacă baschet

Fostul mare baschetbalist e unul dintre cei mai statornici bărbaţi din sportul românesc. S-a căsătorit acum fix 23 de ani şi are doi copii, uriaşi şi ei, cu femeia vieţii lui: “Căsătoria a fost cea mai bună decizie din viaţa mea, mi-a dat putere să trec peste toate problemele”.

Liliana a fost baschetbalistă, Ghiţă a făcut furori în liga profesionistă nord-americană, iar copiii îi calcă pe urme. George, băiatul cel mare, are 17 ani şi măsoară 2,03 metri, iar Victor are 15 ani şi a ajuns la 2 metri. George e deja unul dintre cei mai buni de la echipa de juniori a Universităţii St. Andrews.

“Când merg la meciurile lui, am mai multe emoţii decât aveam la meciurile mele. George este un jucător mult mai inteligent decât mine”, ne-a mărturisit Mureşan.

Uriaşul din NBA

Născut la Tritenii de Jos (Cluj), Ghiţă Mureşan este unul dintre cei mai cunoscuţi şi îndrăgiţi jucători de baschet din România şi SUA. Şi-a început cariera la U Cluj, unde i-a atras atenţia selecţionerului naţionalei, apoi a ajuns în NBA. A evoluat cinci sezoane pentru Washington Bullets (1993-1998) şi două pentru New Jersey Nets (1998-2000).

În sezonul 1995- 1996 a luat premiul NBA “Most Improved Player Award”. Cu 2,31 m înălţime, deţine titlul de cel mai înalt jucător din istoria ligii, la egalitate cu regretatul sudanez Manute Bol. În prezent, Mureşan e preşedinte de imagine la Washington Wizzards, are o academie de baschet şi organizează tabere de antrenament pentru copii în SUA, dar şi în România, la Cluj-Napoca.

Urmărește-ne pe Google News