Au vrut s-o dea afară din trupă în 2007?
Lucrul acesta i-a supărat din nou pe băieţi, care şi-au schimbat atitudinea faţă de cubaneză. Aceasta a plecat din formaţie, nemulţumită de felul în care era tratată. Imediat a părăsit trupa şi cealaltă cubaneză, iar în formaţie a rămas o singură solistă: Elena Ionescu. Însă nici pentru ea viaţa alături de băieţii din trupă nu a fost prea roz. În vara lui 2007, Mandinga a concertat în Parcul Tineretului din Capitală fără simpatica brunetă. În locul ei, pe scenă a urcat Laura, o blondă care mai colaborase cu Mandinga.
Întrebaţi ce s-a întâmplat cu Elena, băieţii nu au respins ipoteza despărţirii. Ba chiar au declarat, într- o emisiune TV, că dacă lucrurile nu mai merg cum trebuie, se vor despărţi prieteni. Însă, se pare că Elena a avut un înger păzitor, care a salvat- o, atunci de la excludere. Acum însă, numai cei de la Mandinga ştiu cum vor sta lucrurile. Cert e un lucru: Elena a devenit mult mai promovată decât restul formaţiei. Chipul ei apare în paginile şi pe copertele publicaţiilor, ba chiar e pusă să vorbească în numele trupei. S-ar putea ca eşecul de la Eurovision să fie un bun motiv oficial pe care băieţii să îl invoce dacă ar renunţa la colaborarea cu actuala solistă. Elena, ai grijă!
„Ne pare rău că nu am reuşit să aducem un loc mai bun pentru ţara noastră, dar Dumnezeu ne este martor că am muncit enorm şi ne-am dedicat integral acestui concurs, alături de echipa TVR. Vă mulţumim din inimă pentru că ne-aţi susţinut şi aţi crezut în noi. Am încercat să fim ambasadori cât mai buni pentru România şi, după acest Eurovision, la câte interviuri am acordat, cu siguranţă că mulţi străini au descoperit şi altfel ţara noastră”
Elena Ionescu
Cum comentează prestaţia cei implicaţi în show: «România merita un loc mai bun»
Alex, trompetist Mandinga: “Oricât de mult ne-am fi dorit să aducem un loc mai bun României în finala Eurovision, din păcate, trebuie să ne mulţumim cu 12. Am avut toate semnele că finala va fi una şi mai bună pentru România, după ce am terminat semifinala pe locul 3, la casele de pariuri eram pe 5-6, iar atenţia acordată de presă şi complimentele venite de la experţii în Eurovision ne făceau să credem că ne vom apropia de podium”.
A afectat-o cearta cu mama ei?
Sâmbătă, înaintea finalei, mama Elenei a declarat că fiica ei este încă virgină, deşi are o relaţie stabilă din 2008 cu Marian Duţă, reporter la emisiunea Antenei 1 “Neatza cu Răzvan şi Dani”. Acest lucru a iritato rău pe frumoasa brunetă, care s-a certat la cuţite cu mama şi cu iubitul ei, fix în ziua în care ar fi trebuit să se concentreze la prestaţia din finala Eurovision.
Astrele le-au fost potrivnice
↑ Mandinga, pe scena Eurovision
Elena e născută în zodia Taur, care a fost favorizată până acum câteva zile, dar care, de la sfârşitul săptămânii trecute, nu a mai avut parte de acelaşi sprijin astral, spune astrologul Elena Bunescu. Contextul a fost dificil pentru nativii din Taur pentru că nu le-a oferit acel suport real pentru a avea succes, pentru a-şi depăşi propriile temeri sau limite. Pe baza acestui fapt, se poate spune că Elena nu a purtat noroc trupei, ba dimpotrivă, a tras-o în jos.
De ce ne-am clasat abia pe locul 12?
“«Zaleilah » nu spune nimic despre ţara noastră, s-a văzut! Are influenţe orientale şi cubaneze, dar nu are nimic românesc, nimic care să aibă legătură cu tradiţia sau cu folclorul nostru. E o manea! La Eurovision trebuie o piesă bună. Pe lângă asta, trebuie ca interpretul să îmbrace bine mesajul piesei. Noi n-am avut nici piesă, nici voce care să te dea pe spate şi nici show. Rămâne înţelegerea geopolitică pe care, dacă vrei, nu s-a mizat. Până la urmă e vorba de cum te prezinţi… Din punctul meu de vedere a fost o salată orientală”, ne-a declarat Lucian Viziru. Tot el a spus că Mandinga şi-a făcut reclamă pe bani publici şi că speră ca anul viitor la Eurovision să fie trimisă o piesă care să aibă legătură cu România, “să nu-şi mai bată joc dl. Manoliu, să trimită el pe cine vrea pe banii publici”. (Tatiana Solomon)