A fost tot timpul încrezătoare în forțele sale. Și a știut, potrivit propriilor sale mărturisiri, că poate dezvolta o super afacere, tocmai din felul său de a fi. Ana Morodan este în prezent antreprenoare de succes, primul blogger de stil personal din România. I se spune ”contesa”, termen folosit pentru prima oară chiar de un coleg de al său.

Termenul de contesă mi se potrivește. Asta și pentru că port rochii lungi de dimineața până seara, că-mi place să fiu foarte dramatică, și îmi plac cristalele, perlele, penele și toate nebuniile”, a declarat aceasta pentru Libertatea.

Ana Morodan este de profesie avocat și chiar a profesat în această meserie.

”Nu am visat în adolescență să fiu avocat. S-a întâmplat…A fost o consecință..Dar am știut tot timpul că pot face un super business din felul meu de a fi. La morgă nu am fost. Dar da, am și profesat ca avocat. Am fost și la tribunal. E foarte simpatic, doar că nu pot să port robe. Ceea ce fac acum mă reprezintă foarte bine, îmi dă ocazia să dezvolt bussinesul pe mai multe plaje și-mi dă libertatea de a-mi face singură programul, lucru care mi se pare minunat”, a adăugat aceasta.

E împotriva căsătoriei și nu vrea copii

Ana Morodan a recunoscut că are o relație, dar cu toate acestea nu vrea să se căsătoarească. Și nici să fie mamă!

”Nu mi-am dorit niciodată copii și nu cred că voi avea vreodată un instinct matern puternic. Mi se pare foarte bine că e așa. Sunt atât de mulți părinți care au devenit părinți fără să se gândească profund la implicația asta și nu vreau să ajung unul dintre ei. Am o relație de foarte mult timp, care-mi dă putere și armonie. Nu vreau să o fac publică, nu-mi doresc să mă validez cu relația asta, dar nu mă văd căsătorită. De ce să fac asta, că-mi spune societatea? Nu are nicio relevanță”, a  mai spus aceasta.

CITEȘTE ȘI:
EXCLUSIV/ Peter Pop, vocalul de la Son of Lars, a învățat spaniola în câteva luni. Din dragoste pentru Miss Barcelona, cunoscuta prezentatoare TV, Cynthia Martinez

 
 

Urmărește-ne pe Google News