Julia şi-a descoperit acest talent întâmplător. Aflată în vizită la o prietenă din Germania, care adoră să picteze, cântăreaţa a pus mâna pe pensulă şi s-a jucat puţin cu culorile pe planşă. S-a fotografiat cu “capodopera” sa, a pus poza pe Facebook, iar cei care i-au accesat contul de pe site-ul de socializare au lăudat-o, aşa că vedeta a prins curaj şi, întoarsă în ţară, s-a apucat pe pictat. “Am avut comentarii pozitive nu doar de la prieteni, ci şi de la oameni pe care nu-i cunosc. Asta mi-a dat curaj să continui şi mi-am cumpărat un întreg arsenal de pensule, culori şi toate cele necesare unui pictor. Nu mă iau foarte în serios, îmi face însă plăcere, mă deconectează, mă face să mă simt bine”, ne-a mărturisit Julia.
Şi ele sunt atrase de şevalet
Pătruleasa deja a vândut un tablou
Vedeta Kanal D Simona Pătruleasa ia lecţii de pictură, iar când are puţin timp liber se aşază în faţa şevaletului şi-şi transpune pe pânză trăirile. Una dintre creaţiile sale deja a fost vândută, cu 2.100 de lei, în cadrul unei gale caritabile. E vorba de “Lacul cu nuferi”, care, spune Simona, a fost inspirat de opera pictorului impresionist Claude Monet.
Dana Rogoz a moştenit talentul de la străbunică
Dana Rogoz, prezentatoarea emisiunii “De suflet” de la PRO TV Internaţional, pictează de mulţi ani. Spune că a moştenit talentul de la străbunica ei. A făcut un curs teoretic de Introducere în Istoria Artei, apoi a urmat cursuri practice de desen şi pictură, după care şi-a făcut propriul atelier acasă şi s-a pus pe treabă…
Anna Lesko e o artistă scumpă
Basarabeanca Anna Lesko, fostă elevă a lui Sabin Bălaşa, pictează încă de pe vremea când era iubita lui Irinel Columbeanu, iar acum tablourile sale se vând cu mii de euro. Spune însă că nu va renunţa la muzică în favoarea picturii, aceasta din urmă rămânând un hobby.