Bogdan Florescu a participat la „Insula Iubirii”, în sezonul care tocmai s-a încheiat, alături de Claudia Florescu pe care, la final, a cerut-o în căsătorie. După emisiune, ei s-au despărțit, iar el spune că nu mai sunt șanse de împăcare.

Bogdan Cîrlan despre Claudia Florescu: „M-a ajutat din toate punctele de vedere”

„Nu, din punctul amândurora de vedere nu va mai exista nicio împăcare, fiecare și-a ales drumul lui în viață, fiecare ne dorim să fim fericiți și liniștiți și oricând va fi nevoie de ajutor între noi, o vom face.

Ne respectam în continuare, iar referitor la pozele de pe Instagram, cu siguranță acele poze vor fi șterse sau arhivate, dar nu acum, doar atunci când eu voi simți din suflet că trebuie să fac asta. Va fi doar decizia mea, atunci când voi simți să fac asta”, a spus Bogdan Cîrlan.

Bogdan de la „Insula Iubirii” a răbufnit după ce a fost acuzat că trăiește din banii noii sale iubite: „Suntem la început, în perioada de cunoaștere”

El a răbufnit în același interviu după ce s-a zvonit că fosta parteneră l-a întreținut. „Am observat că se vorbește foarte mult despre faptul că eu aș fi trăit pe banii Claudiei, în perioada în care noi am fost împreună, așa că aș vrea sa dezvolt puțin acest subiect.

PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei
Recomandări
PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei

Câtă vreme noi am format o familie, pentru că asta am avut, mai mult decât o relație, nu existau banii mei sau banii ei, erau banii noștri. Că în viață au fost momente în care nu aveam eu și avea ea și invers, sau când aveam amândoi sau chiar și când nu aveam niciunul.

Pe mine, această femeie, pentru care voi avea un respect enorm toată viața mea, m-a ajutat din toate punctele de vedere. Așa că o spun din nou, nu am trăit niciunul dintre noi pe banii celuilalt, au fost banii noștri”, a mai zis el.

Bogdan Cîrlan de la „Insula Iubirii a făcut videochat”

„A găsit o fraieră să îl întrețină, munca e grea” și „Te duci si cu ea pe la emisiuni sa faci bani si aia e ai scos banii pe 2023”, au comentat fanii în mediul online, după ce s-a aflat că are o nouă iubită. Și la aceste acuze, Bogdan Cîrlan a reacționat.

„Referitor la ce am spus public, da, sunt într-o relație cu cineva, însă suntem la început, în perioada de cunoaștere. Nu, nu trăiesc din banii ei, nu am trăit niciodată din banii femeilor cu care am fost în relații.

Mi-am asumat și am spus încă de la început că am făcut videochat vreme de 7 ani, dar de când am cunoscut-o pe Claudia m-am oprit. Poate de aici s-a tras concluzia în legătură cu banii”, a mai zis Bogdan, care a spus și cu ce vrea să se ocupe pe viitor.

Procurorii cer pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă. Când vor lua judecătorii decizia finală
Recomandări
Procurorii cer pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă. Când vor lua judecătorii decizia finală

„Meseria mea este de frizer, în viitorul apropiat mă voi reapuca de frizerie, o voi lua de jos din nou și mă gândesc și la cursurile de personal trainer, dar asta numai atunci când îmi voi reveni fizic”, a mai declarat el pentru Spynews.

bogdan-insula-iubiriiIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Cine e noua iubită a lui Bogdan Cîrlan de la „Insula Iubirii”

Bogdan Cîrlan, fostul concurent de la „Insula iubirii”, se iubește cu o fostă concurentă de la „Chefi la cuțite”. Cunoscută ca Bad Angie sau „favorita lui Cătălin Scărlătescu”, Angie Moisescu ar fi într-o relație cu fostul iubit al Claudiei Florescu, scrie Cancan.

Angie a participat în sezonul 4 al celebrului show culinar de la Antena 1. „Noua mea iubită mă susține din toate punctele de vedere, dar nu financiar, așa cum poate crede foarte multă lume. Noua mea iubită, sau cum vreți voi să-i spuneți, mă acceptă fix așa cum sunt eu, a spus că ea nu vrea să mă schimbe cu absolut nimic, că ea s-a îndrăgostit de mine fix așa cum sunt eu. Ea mă respectă și mă acceptă fix așa cum sunt eu”, a spus Bogdan, pe rețelele de socializare.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (7)

Simona.T   •   05.09.2023, 10:17

arata oribil

Simona.T   •   05.09.2023, 10:17

arata oribil personajul

MoSi202   •   05.09.2023, 06:15

Este problema lor cum trăiesc !

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Știrileprotv.ro
Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
De sâmbătă, 9 noiembrie 2024, de la ora 9, trei zodii intră sub protecția îngerilor. Toate relele se vor ține la distanță, n-au de ce să-și facă griji
FANATIK.RO
De sâmbătă, 9 noiembrie 2024, de la ora 9, trei zodii intră sub protecția îngerilor. Toate relele se vor ține la distanță, n-au de ce să-și facă griji
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
Elle.ro
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Observatornews.ro
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI