În urmă cu doar două zile, Gina Chirilă a pus capăt speculațiilor privind relația ei cu Bogdan Vlădău, confirmând despărțirea de tatăl fetiței sale. Anunțul venea la doar câteva ore după ce Bogdan a fost surprins în compania unei alte domnișoare, alimentând și mai mult zvonurile despre ruptura dintre cei doi.
Gina Chirilă, cunoscută și pentru participarea la show-ul „Bravo, ai stil!”, a declarat că, deși nu mai formează un cuplu, vor continua să comunice pentru binele fetiței lor.
În mod surprinzător, astăzi, chiar de ziua ei de naștere, Bogdan Vlădău nu a uitat de acest eveniment important și i-a transmis Ginei un mesaj public pe pagina sa de Instagram. Imaginea postată de el a stârnit multe întrebări și speculații printre fani, sugerând o posibilă împăcare între cei doi. Fotografia, datând de acum un an, îi arată pe Gina și Bogdan într-o ipostază apropiată și fericită. La această imagine, Bogdan a adăugat urarea „La mulți ani frumoși moomy”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10Reacția Ginei nu s-a lăsat așteptată, aceasta repostând imaginea și răspunzând simplu: „Mulțumesc”.
Deși anunțul oficial al despărțirii a venit abia acum, în ultimele zile au circulat numeroase zvonuri și speculații privind relația lor, mai ales după ce Bogdan a fost văzut cu o altă femeie. Cu toate acestea, mesajul lui Bogdan de ziua Ginei și imaginea postată par să indice că cei doi mențin o relație de prietenie, de dragul fetiței lor, și nu exclud posibilitatea unei împăcări în viitor.
Gina Chirilă și Bogdan Vlădău s-au despărțit după 11 ani de relație
După 11 ani de relație și 7 ani de căsătorie, Gina Chirilă și Bogdan Vlădău s-au despărțit. Anunțul a fost făcut chiar astăzi, pe Instagram, de cei doi. Au dezvăluit că au luat decizia de comun acord și că de acum în continuare se vor susține reciproc doar pentru creșterea copilului lor. Au împreună o fetiță.
Gina Chirilă: „Vom continua să ne susținem reciproc și să acționăm în direcția binelui copilului nostru”
„Am avut o poveste de iubire frumoasă, din păcate, uneori, drumurile ajung să se despartă. Așadar, eu și Bogdan am decis, de comun acord, să ne separăm. Am hotărât să nu facem din viața noastră privată un subiect de presă, așadar vă rugăm să respectați acest lucru.
Vom continua să ne susținem reciproc și să acționăm în direcția binelui copilului nostru”, a fost mesajul transmis de Gina Chirilă, care de o bună perioadă de timp a dat semne că nu mai formează un cuplu cu Bogdan Vlădău.
Fotomodelul a șters de pe Instagram toate pozele cu Bogdan Vlădău. Ulterior, ea a transmis și un mesaj care le-a dat de gândit celor care o urmăresc în mediul online. „Poate că în alt univers l-aș fi lovit în față pentru lipsa de respect”, a scris ea pe TikTok, fără să facă referire la ce se referă.
Fanii au văzut clipul ei și imediat au reacționat: „Eu nu înțeleg de ce toate femeile frumoase sunt înșelate 😳”, „nu uita: Ești superbă❤și Dumnezeu îți va da pe cineva mult mai bun🥰”, „Nu îmi vine să cred😭😭😭 ești superbă meriți tot ce e mai bun❤️”, „S-au despărțit?”. Iată că acum vedeta a făcut lumină, într-adevăr s-a despărțit de Bogdan Vlădău.