Astfel, hotărârea echipei, în această săptămână, a fost aceea de a nominaliza patru concurenți spre eliminare – Lino Golden, Bogdan Vlădău, Asiana Peng și Raul Cormos.

Premiera acestei săptămâni, în consiliul de eliminare, a fost dată de faptul că Asiana și Raul au avut același număr de voturi din partea colegilor, deci cei doi au intrat automat la propunerea de eliminare.

Gina Chirilă, soția lui Bogdan Vlădău, este de părere că strategia echipei de a-l propune spre eliminare a fost una pripită.

„În ceea ce privește nominalizarea lui Bogdan de a părăsi Survivor România, nu mi se pare o decizie strategică, pentru că îl cunosc foarte bine, este un bărbat foarte puternic, atât fizic, cât și psihic.

Este un om important în echipă, poate dovedi mult și are performanțe sportive. Într-adevăr, a avut o săptămână mai puțin productivă la jocuri, dar cred că el promite mult. Este o fire puternică și va demonstra asta pe viitor, dacă nu va fi eliminat!”, spune Gina Chirilă despre soțul său.

Gina Chirilă îi simte lipsa soțului ei

„Bogdan este un sprijin moral puternic pentru mine, îmi este foarte dor de el și îi simt lipsa tare, mai ales în această perioadă. Dar, înainte să plece, am vorbit și ne-am asumat amândoi această hotărâre. Ne-am promis că vom fi puternici, că vom rezista.

S-a angrenat în acest show de televiziune pentru mine, pentru viitorul nostru copil. Sunt cu sufletul lângă el, el știe asta, cu siguranță simte. Va dați seama că de abia aștept să îl văd acasă, dar în același timp îl susțin și îmi doresc să rămână în competiție. Îmi doresc să stea cât simte, cât poate el. Și, ce este mai important, să fie bine, să nu se accidenteze”, adaugă Gina Chirilă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News