Emoții mari pentru Bogdan Vlădău și soția lui. Cei doi și-au botezat fetița, pe micuța Katia, care a venit pe lume pe 25 mai. Evenimentul a avut loc în acest weekend, într-un cadru restrâns, ținându-se cont de toare regulile pandemiei. Cei doi părinți au publicat primele imagini pe contul de Instagram.
Ceremonia de creștinare a avut loc la Biserica Bucur din Capitală. Petrecerea de botez a fost organizată la o terasă, iar oaspeții au fost întâmpinați cu desert cu specific italian, rulouri umplute cu cremă, potrivit Click.
Mai mult, evenimentul a avut și un dress code, majoritatea invitaților îmbrăcându-se în alb.
Cine au fost nașii micuței Katia
Nașii fetiței se numesc Daniel și Bianca Niculae și sunt prieteni apropiați cuplului.
Katia și mămica Gina Chirilă au atras atenția tuturor la eveniment. Soția lui Bogdan Vlădău a purtat o salopetă albă, lungă, extrem de elegantă, iar la gât a purtat un colier.
Gina Chirilă a născut în plină pandemie de coronavirus. Soția
lui Bogdan Vlădău a mărturisit că a avut o sarcină cu probleme la început. Ea a
fost nevoită să facă și perfuzii în primul trimestru de sarcină.