Poate fi supus testului ADN

Aceeaşi mişcare a făcut-o şi în anul 2007, când a încercat, la Judecătoria Cornetu din judeţul Ilfov, să-l determine pe Borcea să-şi recunoască fiica.
La acea vreme, după trei termene de judecată programate în cursul unui an, femeia a renunţat la orice pretenţie, semn că fostul finanţator dinamovist a dat-o la pace cu aceasta.
Acum, nu se ştie dacă şi acest nou proces va avea aceeaşi soartă. Cert este însă că Borcea va fi chemat să dea cu subsemnatul în faţa instanţei, iar dacă nu-şi va recunoaş te copil u l de bunăvoie ar putea fi supus, conform prevederilor legale, testului ADN.
Contactaţi telefonic de reporterii ziarului Libertatea, atât Cristi Borcea, cât şi avocata cu care acesta s-ar fi iubit în urmă cu câţiva ani, n-au infirmat informaţiile, dar au refuzat să comenteze pe marginea acestui subiect delicat.

Are trei moştenitori cu Mihaela şi unul cu Alina, actuala soţie

Statutul de mare crai al lui Cristi Borcea a fost dezbătut în dese rânduri, atât în presă, cât şi în cercurile selecte în care acesta s-a tot învârtit.
Patrick şi gemenii Antonia şi Mihai, copiii Mihaelei Borcea
Posesor al unei averi frumuşele, estimată de specialişti la aproape 30 de milioane de euro, fostul finanţator al lui Dinamo are trei copii (Patrick – 15 ani şi gemenii Antonia Melissa şi Mihai Angelo, în vârstă de 9 ani) cu fosta sa soţie, Mihaela (44 de ani), de care s-a despărţit în 2011.
Alina Borcea şi micuţul Alexandru George
În acelaşi an, omul de afaceri s-a recăsătorit, luând-o de nevastă pe mai tânăra Alina Vidican (29 de ani), alături de care a mutat “cartierul general” al familiei la Miami, în Statele Unite ale Americii. Un an mai târziu, proaspăta soţie a milionarului l-a făcut fericit pe acesta, dăruindu- i şi ea un băiat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News