Întâlniri la hotel şi în Centrul Vechi

Mai precis, surse din personalul hotelului susţin că, acum două weekenduri, Bianca şi Adrian şi-a fi dat întâlnire într-o cafenea din Marriott. Un loc ferit, nepopulat la ora aleasă de ei. Ceea ce părea a fi doar o întrevedere amicală s-ar fi trasformat, potrivit martorilor, într-una destul de… fierbinte, fotbalistul făcând risipă de gesturi tandre şi priviri galeşe de bărbat înamorat. Iar cazul nu a fost singular. Joia trecută, cei doi au fost văzuţi din nou împreună, de data aceasta într-un pub din centrul Capitalei, unde se cântă muzică live. Şi-au făcut apariţia în jurul orei două noaptea, însoţiţi de un alt cuplu şi, la fel ca în cafeneaua hotelului, s-au dedat gesturilor cu încărcătură erotică. Şi, de parcă nu ar fi fost suficient, voci din anturajul lor susţin că Sfântul Valentin i-ar fi prins împreună, la munte, în staţiunea Predeal, fapt ce întăreşte ipoteza unei idile, pe care protagoniştii se chinuie din răsputeri să o ţină secretă. Până la închiderea ediţiei, nici Bianca Drăguşanu şi nici Adrian Mutu nu au putut fi contactaţi.

Au dat motive de bârfă şi anul trecut

După ani buni în care s-a tot zvonit că ar fi avut o relaţie adulterină, în martie, 2014, Bianca şi Mutu au dat din nou apă la moară bârfitorilor. Atunci, fotbalistul şi-a făcut apariţia, vezi Doamne, accidental, în localul în care ea îşi aniversa ziua de naştere alături de câţiva amici. Surse din personalul restaurantului au dezvăluit atunci că Mutu i-ar fi făcut un cadou neaşteptat sărbătoritei, achitându-i integral nota de plată din acea seară.
Bianca Dragușanu a luat-o pe urmele Oanei Zăvoranu? Uite-o cum DANSEAZĂ în CHILOȚI, în fața camerelor | VIDEO
Bianca Drăgușanu, FILMATĂ SUB FUSTĂ! Ce s-a văzut, ÎN DIRECT, LA TV | VIDEO & FOTO

 
 

Urmărește-ne pe Google News