„De astăzi s-a terminat contractul meu cu Kanal D… Îmi pare foarte rău… Dar în viaţă trebuie să iei lucrurile aşa cum sunt… Jumătatea mea ştie a însemnat mult pentru mine… O să îmi fie greu… Mă ataşasem de toată echipa, dar asta e…!!!”, a scris Andreea Tonciu, joi seară, pe Facebook.
Totuşi, focoasa brunetă nu a dorit să precizeze care au fost motivele care au dus la despărţirea de postul TV, deşi amicii ei virtuali au insistat să li se spună. Cert este că rezilierea bruscă a contractului dă clar de înţeles că între Andreea Tonciu şi şefii postului TV au intervenit probleme care nu şi-au găsit rezolvarea. Şi asta mai cu seamă, cu cât emisiunea se află în plină campanie de atragere a telespectatorilor la castinguri. Următoarele astfel de selecţii, la care ar fi trebuit să participe şi Andreea, vor avea loc pe 3, 10 şi 17 august.
Ulterior, bruneta a revenit, tot pentru amicii virtuali, cu un nou mesaj, dovedind că este copleşită de durere, după ceea ce s-a întâmplat: „A fost un sezon întreg de Jumatatea mea Ştie, în care am muncit mult, dar ne-am şi diatrat copios! A fost o colaborare foarte frumoasă din care am avut numai de învăţat! Am făcut oameni fericiţi, au fost momente când am plâns de bucurie alături de oamenii care au câştigat maşina! Am descoperit doi colegi minunaţi, Cove şi Ionuţ! Privind în urmă nu pot decât să zâmbesc cu drag, în ceea ce priveşte viitorul sunt încrezătoare, vom vedea ce va fi!!!! Vă pup şi vă iubesc!!!!”, a scris Andreea.
Andreea Tonciu îi avea drept colegi pe Ionuţ Iftimoaie şi pe Gabriel Coveşeanu.