Vocea României, Ștefan Stan, și iubita lui, Andreea Mantea, au decis să-și spună ”adio”, la doar o lună după ce se împăcaseră și păreau că sunt pregătiți să meargă din nou pe același drum.
”Am ajuns într-un impas. Am decis împreună să ne vedem fiecare de drumul lui. Timpul le va rezolva pe toate”, ne-a declarat Ștefan Stan în exclusivitate.
Ruptura intervine la doar puțin timp după ce ”Vocea României” se împăcase cu prezentatoarea Kanal D și la doar două luni de când o ceruse de soție.
La începutul lunii aprilie, Ştefan i-a pregătit o surpriză Andreei, pusă la cale alături de prieteni, dar şi de cei care trebuiau să le fie naşi, Cristian Popescu Piedone şi soţia lui.
Ştefan a aşteptat-o pe brunetă la restaurant, i-a oferit un buchet de flori şi a îngenuncheat în faţa ei, cu un superb inel de logodnă. Emoţionată, Andreea a spus „Da!”. „E jumătatea veţii mele. Au fost foarte multe momente frumoase până acum în relaţia noastră. Dar acesta este unul important”, declara Andreea Mantea.
Altfel, Ștefan este ocupat cu turneul de promovare a albumului ”Povestea mea”, lansat luna trecută. Artistul e solicitat să cânte atât în țară – următorul concert este programat la Slatina, cât și peste hotare, Ștefan fiind așteptat și în Italia.
Citește și:
- Ştefan Stan, MĂRTURISIRI EMOŢIONANTE despre piesa care i-a adus UN MILION DE VIZUALIZĂRI. „A fost un MOMENT DIFICIL în viaţa mea”
- N-o să crezi cu cine se cere Ştefan Stan la mare! E tot o Andreea, dar nu… Mantea!
- Ştefan Stan: „Eurovisionul nu este deocamdata pentru mine”