Însă cel care are cu adevărat grijă de cei mici se pare că este chiar iubitul vedetei.

După ce Sharon Stone a plecat pe platoul de filmare, iubitul actriţei, Martin Mica a rămas la casa din Pipera, unde a avut grijă de copiii acesteia. A ieşit cu ei în parcul amenajat în faţa casei, iar spre prânz a comandat pizza şi mâncare asiatică. Ulterior, el a plecat cu o maşină să se întâlnească cu Sharon Stone, într-un loc secret din oraş, potrivit Ştirilor Pro Tv.
5.000 de euro pe lună, chiria pentru Sharon Stone

Deşi a ales să-i crească singură pe cei trei copii adoptaţi, dintre care cel mai mare are acum 12 ani, Sharon Stone nu se sfieşte să le prezinte acestora noile ei cuceriri.

În luna aprilie, prezentă la o petrecere în Brazilia, l-a întâlnit pe manechinul argentinian Martin Mica. Actriţa de 54 de ani a fost în mod evident atrasă de farmecul tânărului şi a fost suficientă doar o oră, atât cât a stat la petrecere, pentru a-l cuceri pe acesta. Cei doi nu s-au ferit de privirile celorlalţi şi au plecat împreună la hotelul la care era cazată Sharon. De atunci, relaţia lor este una extrem de apropiată, frumuşelul urmând-o peste tot.
Sharon Stone este actriţă şi producătoare de film. Ea s-a remarcat în filmul „Total Recall” (1990), în care a jucat alături de Arnold Schwarzenegger, şi a devenit celebră pe plan internaţional după rolul din „Instinct primar”, în 1992. Sharon Stone a primit un premiu Emmy pentru cea mai bună actriţă într-un serial de televiziune-dramă, în 2004, graţie rolului său de invitat special în serialul „The Practice”, dar şi un Glob de Aur, în 1995, pentru rolul din „Casino”, care i-a adus şi o nominalizare la Oscar.
Citeşte şi: Sharon Stone va sta la noi trei săptămâni, cu copiii şi iubitul. 6.000.000 $ pentru munca din România

 
 

Urmărește-ne pe Google News