Mirela Vescan şi Laurent Tourette le pregătesc pe cele trei frumoase concurente pentru ultima lor defilare în cadrul incendiarului show Next Top Model by Cătălin Botezatu. Bote le dă fetelor câteva detalii, însă reuşeşte ca de obicei să le afunde şi mai rău în ceaţă: „Fetelor, urmează o nouă provocare de zile mari pentru voi, iar eu nu vă voi mai fi alături. Pentru prima oară vă voi spune ce aveţi de făcut la locaţie, cu mult înainte de a intra efectiv pe scenă. Veţi avea o prezentare de modă, dar eu nu voi fi în backstage, aşa că reţineţi ce vă spun acum. Dacă greşiţi chiar şi cu un singur metru înseamnă că rataţi prezentarea!” a tunat dur designerul.
Schiţa evenimentului e o provocare pentru fete. Învăţate să fie mereu supravegheate, ajutate şi ghidate de cătălin, ele privesc uşor panicate desenele lui Bote, care le explică cu lux de amănunte coregrafia misterioasei defilări la care vor lua parte în această seară, inspirată din celebra peliculă Eyes Wide Shut, magistral interpretată de Tom Cruise şi Nicole Kidman.
„Este momentul să demonstraţi că sunteţi nişte profesioniste şi că nimic din ceea ce aţi învăţat până acum nu vă poate înfiora,. Sunteţi pregătite pentru orice provocare din lume: aţi făcut prezentări la – 20 de grade, la + 20 de grade, aţi mers pe licheni, aţi făcut shootinguri foto prin păduri, pe gheţuri, aşa că toate trei sunteţi pregătite să plecaţi în viaţă!” le-a mai spus Bote înainte de a porni către locaţie.
Locul misterios la care sunt aşteptate să sosească la ceas de seară finalistele Next Top Model este de-a dreptul fermecător. O clădire cu o arhitectură impunătoare, patronată pe vremuri de acelaşi acţionar al vestitului Casino din Monte Carlo, de unde şi asemnănările izbitoare între cele două elegante edificii. Aici Cătălin este întâmpinat de însuşi edilul din Sinaia, primarul Vlad Oprea.
Gătite pentru seara cea mare şi uşor speriate, neştiind la ce să se aştepte, îngândurate şi emoţionate, cele trei domnişoare sunt conduse într-o luxoasă limuzină către locaţia unde va avea lco prezentarea. La ceas de seară , porţile Casinoului Sinaia se deschid. Sunt invitaţi de vază, cum însuşi Cătălin le-a menţionat anterior celor trei domnişoare şi cu toţii îşi fac spectaculos intrarea învăluiţi în mantii, purtând măşti veneţiene care să le ascundă momentan identitatea.
Sub bagheta regizorului Botezatu, surprizele se ţin lanţ. Flori, Diana şi Aida, cele mai apropiate prietene ale finalistelor le vor fi astăzi colege de defilare. Graţioase elegante şi impunătoare în superbele rochii de seară marca Botezatu, fetele defilează cu profesionalism, încercând să îşi ascundă uimirea şi semnele de întrebare care le stăruie în ochi.
Saptezeci de fotografii ilustrând de bună seamă evoluţia celor trei finaliste pe parcursul emisiunii constituie examenul final pentru desemnarea următorului top model al României. Dacă vor reuşi fetele să defileze în astfel de condiţii şi mai ales, cine va fi următorul top model al României, telespectatorii Antena 1 vor putea afla în această seară, de la 20:20, în marea finală Next Top Model by Cătălin Botezatu.