Andra şi Cătălin Măruţă se pregătesc să devină din nou naşi, de data aceasta ai micuţei Rosa, cea de-a doua fetiţă a lui Pepe şi a Ralucăi Pascu.
Credincioasă de felul său şi dat fiind faptul că a născut în urmă cu doar o lună, artista le-a solicitat preoţilor dezlegare pentru a putea intra în biserică.
Mai precis, naşa Andra îşi va face molifta puţin mai devreme de 40 de zile, după care o va creştina pe Rosa Alexandra. Altfel, ea a fost cea care, împreună cu Cătălin Măruţă, soţul său, a ales biserica pentru botezul care va avea loc duminică, un lăcaş mai micuţ, dar foarte drăguţ, din zona Dristor.

Trandafiri roşii şi-n biserică

Numele Rosei i-a inspirat atât pe naşi, cât şi pe părinţi, în alegerea “decorurilor”. La fel ca în restaurantul unde va avea loc petrecerea de după creştinare, şi în biserica unde se va ţine slujba se vor afla aranjamente din trandafiri roşii.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News