Prima dată, invitații au mers la biserică, acolo unde Ana Alexandra a fost creștinată. Îmbrăcată într-o rochiță albă, cu volane, micuța a stat numai în brațele nașilor ei, Alina și Romeo Negoiasă din formația Alesis.

Și Irinuca Loghin a făcut furori la biserică, fiica Irinei Loghin a îmbrăcat o ținută roz, un palton cu blană. În schimb, soțul ei a ales o ținută clasică, a purtat un costum închis la culoare, cu cămașă albă.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

De la biserică, invitații au mers la restaurant, acolo unde toți au petrecxut până după miezul nopții. Evenimentul a reunit numeroși artiști, printre care: Mirabela Dauer, Maria Dragomiroiu, Matilda Pascal Cojocărița și Ștefan Cigu, Mioara Velicu și Daniela Condurache, scrie protv.ro.

Cei aproximativ 200 de invitați au servit preparate alese, au dansat pe muzica celor mai cunoscuți artiști de la noi, totul în cinstea micuței botezate. Irina Loghin nu a lipsit nici de la biserică și nici de la petrecerea de la restaurant. Ea a declarat că i-ar plăcea ca nepoțica să-i calce pe urme.

„Doamne ajută, văd că signal are destul de măricel. Să dea Domnul. Poate…”, a spus Irina Loghin, 83 de ani, care a suferit o operație înainte de eveniment. „Am avut o hernie de disc și a trebuit să mă opereze de urgență”, a precizat cântăreața.

La petrecere, Irina Loghin a avut o surpriză pentru invitați, dar și pentru familie. Artista i-a dedicat nepoatei sale o poezie: „Eu prin parcuri cu alei, / Mulți bunici cu nepoței / Îi vedeam cum se jucau, / Ochii mei lacrimi vărsau / Și-l rugam pe Dumnezeu / Să fiu bunică și eu / Să-mi strâng la piept nepoțica / Și să mă strige: „Bunica!”.

Mesajul nașei pentru Ana Alexandra

Pe pagina ei de Facebook, nașa Alesis Alina Romeo a avut un mesaj pentru nepoțica Irinei Loghin, finuța ei.

„Ieri am avut marea bucurie să fim nașii de botez ai prințesei Ana-Alexandra, fiica Irinucăi și a lui Bogdan, prima nepoată a Doamnei Irina Loghin!”, a scris ea. Și a continuat cu versurile pe care soțul ei le-a scris pentru micuța botezată.

„A fost o seară magică din care ne vom hrăni spiritual multă vreme. Gândurile noastre frumoase, Romeo le-a adunat într-un buchet, în versurile de mai jos și i-au fost dedicate Anei aseară.

Anei, urări de suflet, peste timp….

Ană, dragă Anișoară,

Azi, petreci întâia oară

Lângă mamă, lângă tată,

Și invitați din lumea toată!

Nași, bunici, sunt lângă tine

Și-ți urează doar de bine.

Că astăzi te-ai creștinat,

Să ai sufletul curat.

Să-l iubești pe Dumnezeu,

Să-l ai aproape, mereu,

Să ai ursitoare bune,

Daruri multe să-ți adune:

Frumusețe, sănătate, liniște, prosperitate,

Bunătate și noroc,

Să găsești în orice loc!

De iubire să ai parte,

Să te-nnobilezi prin carte!

Să crești, Ană, ca o floare!

Tu, ești o rază de soare,

Ce-ai adus-o la părinți,

Cu voința celor sfinți!

Să ai: glas de la bunica,

Suflet bun, precum mămica,

Minte SMART de la tăticu,

Putere, de la bunicu.

De la buni din Craiova,

Spiritul din Terra Nova.

De la nași ia omenia,

Dragostea și armonia (rămâne și… poezia).

Iar acum, că-i sărbătoare,

Vin artiști, cu mic, cu mare,

Să îți cânte fiecare!

Dacă DOMNUL o să vrea,

Și la nuntă-ți vom cânta,

În frunte cu bunica ta!!!

Mulți ani aleși, dragă Ana – Alexandra!

Cu dragoste, Alina și Romeo – Nașii. 11 Februarie 2023”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News