“Trei vieți. Pedeapsa” este primul volum dintr-o serie de trei romane despre viața lui Cătălin Botezatu. Este prima biografie autorizată a celebrului creator de modă, scrisă de Monica Vlad.

“Pedeapsa” reliefează experientă cruntă a închisorii, perioada cea mai neagră din viața lui Cătălin, prezintă o lume dură în care un bărbat rafinat, galant, care trăise în lux, e aproape imposibil să se adapteze. În 1996 Cătălin Botezatu este încarcerat la Cremona, într-o pușcărie de maximă securitate, pentru că era acuzat în tară de bancrută frauduloasă. După ce luni de zile și-a căutat asociatul prin lume pentru a-l convinge să se întoarcă în România și să -și rezolve problemele cu cămătarii și legea, după ce este ținut captiv în Danemarca, se preda carabinierilor, în speranța că așa va ajunge în România. Numai că extradarea lui se lasă așteptată. Așadar, este nevoit să se adapteze unui mediu nociv, care îi macină sănătatea fizică și psihică, trăiește o adevărată dramă care pe ce zi ce trece capată proporții hiperbolice, cunoaște tot felul de personaje și încearcă experiențe pe care și-ar fi dorit să nu le cunoască.

 
 

Urmărește-ne pe Google News