Mamă a șase copii și ambsador al bunăvoinței al UNHCR (Comisia specială a Organizației Națiunilor Unite pentru refugiați) va pleca peste câteva luni în America de Sud, unde organziația pe care o reprezintă încearcă să anihileze rețelele de traficanți de droguri din aceste țări.
”Brad este îngrozit că i s-ar putea întâmpla ceva rău Angelinei. De aceea au vrut să-și oficializeze relația”, a declarat o sursă din anturajul cuplului.
Nu este prima oară când o astfel de idee a stârnit îngrijorări în cuplul Jolie-Pitt. La începutul anului Angie a povestit cum și-a așternut pe hârtie gândurile, într-o scrisoare de adio către Brad, din cauză că se temea pentru viața ei într-o misiune ONU în care urma să plece.
”I-am scris lui Brad o scrisoare gândindu-mă că dacă mi se va întâmpla ceva o va găsi”, se confesa ea la începutul anului.
Angelina Jolie și Brad Pitt au anunțat că s-au logodit în luna aprilie, actorul cerând-o pe iubita ei, în genunchi, cu un inel care a costat jumătate de milion de dolari și care a fost creat de Brad special pentru frumoasa brunetă.