Într-un parc din New York, Bradley Cooper a fost surprins în timp ce se săruta cu Matt Bomer, relatează people.com. Momentele tandre dintre ei au fost, de fapt, o scenă din filmul „Maestro”, care urmează să apară pe piață în curând. Întreaga scenă a fost filmată în fața oamenilor care se aflau în zonă la momentul respectiv.

Înainte de a filma sărutul, Bradley Cooper și Matt Bomer au fost surprinși discutând în pauză. Actorul nominalizat la Oscar și câștigător la Globurile de Aur îl interpretează pe compozitorul Leonard Bernstein.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Actorul Matt Bomer joacă rolul unui interpret la clarinet, un fost partener, în viața reală, al compozitorului Bernstein, a cărui poveste de viață a inspirat filmul. Bradley Cooper este și scenarist, dar și regizorul filmului produs de „Maestro”.

Leonard Bernstein a fost un pianist, dirijor și compozitor american, familia sa fiind originară din localitatea ucraineană Rovno. Bernstein s-a născut în Statele Unite ale Americii, în august 1918, după ce părinții săi au emigrat.

FOTO: Hepta, Profimedia

Urmărește-ne pe Google News