Soţia cântăreţului, Tana, a dat naştere unui băieţel pe care cuplul l-a numit Gunner. Proaspătul tătic a dat „sfoară în ţară” cu fericita veste la o emisiune de radio.
El a fost invitat în studio duminica trecută, chiar înainte de a concerta în cadrul festivalului Lollapalooza din Chicago, statul american Illinois, când a şi explicat de ce a ales acest nume pentru copil.
„Este un nume dur. Avea nevoie de unul, ca să compenseze cu „dulceaţa” numelui de familie, Flowers (n.r.: Flori)”, a spus Brandon.
Cuplul mai are un băiat, în vârstă de doi ani, pe care îl cheamă Ammon.