Noul sezon al emisiunii începe la Kanal D miercuri, 22 ianuarie, la ora 22.00, și va putea fi urmărit patru zile pe săptămână, de miercuri până sâmbătă.

Serile de Gală vor fi difuzate în fiecare sâmbătă, de la ora 23.00. În serile de sâmbătă, telespectatorii vor afla cine se află în topul preferințelor și cine părăsește competiția stilului.

Cele nouă concurente, Andreea Tonciu, Bianca Giurcanu, Theo Rose, Deea Codrea, Gina Chirilă, Calina Dumitrescu, Raluca Tănase, Maria Ilioiu și Bianca Rus, prezentatoarea show-ului, Ilinca Vandici, dar și cei trei jurați magnifici, Raluca Bădulescu, Cătălin Botezatu și Maurice Munteanu, sunt gata pentru întâlnirea cu telespectatorii.

În decorul spectaculos, invadat de lumina reflectoarelor, cele nouă aspirante la marele titlu vor defila în fața juraților și a telespectatorilor pentru a-și demonstra talentele stilistice.

Ilinca Vandici, nerăbdătoare să revină în fața telespectatorilor

„Suntem o adevărată echipă, o familie, aici la Bravo, ai stil! Celebrities. Am început filmările pentru emisiune, așa că trebuie să vă mărturisesc că de abia aștept să le vedeți evoluând pe podium pe cele nouă concurente.

De abia aștept reîntâlnirea cu telespectatorii, cel de-al șaselea sezon va fi unul la superlativ; concurentele sunt mai pregătite ca niciodată, iar pretențiile juraților sunt cu atât mai mari cu cât aceste tinere au deja exercițiul notorietății și al televiziunii”, spune Ilinca Vandici.

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

Telespectatorii vor avea un cuvânt important de spus în evoluția în concurs a concurentelor, pentru că aceștia își vor putea susține favorita prin intermediul votului exprimat prin SMS. În timpul Galelor se vor face eliminările, în urma voturilor.

Mai multe informații referitoare la mecanismul de votare vor fi furnizate în cadrul edițiilor televizate “Bravo, ai stil! Celebrities” de prezentatoarea show-ului, Ilinca Vandici.  

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI