Felul în care Horia încerca să-i convingă pe concurenţi să-l aleagă i-a scos din minţi pe Loredana, Smiley şi, mai ales, pe Marius Moga. Aceştia i-au reproşat cu vorbe mai mult sau mai puţin dure strategia.
Cea mai amuzantă replică la adresa lui Brenciu din această seară a fost lansată de Loredana, care l-a asemuit pe Horia cu „maimuţa Cheetah”.
Totul a început la prestaţia tinerei Maria Cojocaru din Sibiu, care a interpretat superb o piesă din repertoriul lui Janis Joplin. Pentru că toţi antrenorii s-au întors la auzul vocii sale, Maria a avut o alegere grea de făcut. Horia a încercat să o impresioneze desculţându-se pentru a rămâne în picioarele goale, aşa cum şi Maria alesese să intre pe scenă. Ceilalţi antrenori au taxat acest comportament.
„Când vorbeşti tu, nu te întrerupe nimeni, când vorbesc alţii, tu îi întrerupi ca o găină, cotcodac”, i-a spus, enervat, Moga lui Brenciu, care îl întrerupsese pe Smiley. „Exagerează de multe ori, nu astea sunt argumentele cu care să îi convingi pe oameni şi nici nu cred că-i vreau pe oamenii care se lasă încântaţi de astfel de argumente”, a spus şi Smiley.