Într-o abordare plină de umor, serialul urmărește cazurile mici și neînsemnate pe care trebuie să le rezolve polițiștii din „Brigada Nimic”: Săgeată, Giovanni, Carmola și Toma.
Lumea interlopă din Bucureștiul zilelor noastre nu este și nici nu a fost vreodată ca cea a New York-ului. Pe străzile capitalei nu vedem pistolari care luptă împotriva Poliției sau urmăriri ca în filmele de acțiune. Aici avem toate șansele să găsim mici escroci, la colțul străzii, mici traficanți sau mici bande locale care fac contrabandă.
Cuvântul cheie este: „mic”. Iar „Brigada Nimic” trebuie să lupte fix împotriva acestei lumi a criminalității… reduse, cu resurse… reduse, dar cu mult umor.
Cine sunt actorii care joacă în serialul „Brigada Nimic”
Săgeată (personaj interpretat de actorul Iulian Postelnicu) a fost cândva unul dintre cei mai apreciați polițiști. Rezolva cazuri complexe și toți colegii lui îl lăudau pentru că era un polițist excelent, care își iubea meseria. Pasiunea pentru anchete, uneori exagerată până la obsesie, și incapacitatea de a avea un echilibru între viața personală și cea profesională, l-au condus la declinul profesional. Divorțul l-a dus în probleme cu alcoolul, iar alcoolul… l-a dus în „Brigada Nimic”.
Pe lângă faptul că este polițist, Giovanni este și gigolo part-time. Majoritatea colegilor săi bănuiesc acest lucru, dar nimeni nu are dovezi. Giovanni (personaj interpretat de actorul Alexandru Papadopol) este genul leneș, nu foarte deștept, dar eficient cu doamnele, atât în cadrul secției de poliție, cât și în afara ei.
Carmola (personaj interpretat de actrița Irina Ștefan) este genul de femeie care atrage privirile bărbaților și îi face să-și întoarcă capul după ea. Totuși, înainte de a fi o prezență sexy, este polițist și, de fapt, un polițist excelent. Deși feminină și atrăgătoare, nu se dă în lături de la niciun conflict, chiar și unul violent. Are o bază solidă în artele marțiale și foarte des este cea care rezolvă conflictele dintre Brigada Nimic și criminali, apărându-i pe Săgeată, Giovanni și Toma în fața adversarilor.
Toma (personaj interpretat de actorul Nicu Banea) a fost polițist local în satul natal. A ajuns în București după ce a fost transferat la cel mai rău departament de poliție posibil pentru că a deranjat câțiva politicieni locali. Este inocentul care crede că Bucureștiul este cam ca vechiul său sat. Îi lipsește experiența de teren, puțin naiv, dar foarte sincer. Crede cu tărie că, dacă își face treaba corect, la final nu va mai exista activitate criminală în București.
Patru polițiști cu atitudine și diverse probleme în carieră ajung să fie o brigadă care rezolvă cazurile pe care nimeni altcineva nu le dorește. Cu mult umor și stângăcie, Săgeată, Carmola, Giovanni și Toma sunt rețeta perfectă pentru… dezastru. Sau poate nu?