Brigitte Sfăt și-a schimbat total viața de când a avut probleme grave de sănătate. Mai mult, deși nu mai locuiește cu Ilie Năstase, acesta este prezent în viața ei și o ajută atunci când vedeta are vreo problemă.
„Am fost diagnosticată cu embolie pulmonară. În iulie am aflat că am avut tumori și m-am operat în septembrie. O lună și jumătate am luat injectabil antibiotice. Nu am avut cancer. Am avut un ams tumoral, care mergea spre ganglioni și am avut cinci tumori. A cincea tumoare infectează ganglionul. Le-am descoperit înainte să fac cele cinci tumori. Nu știam dacă sunt benigne sau maligne. Am făcut o biopsie. Îmi fac analizele din șase în șase luni. Încerc să fac 4-5 zile pe săptămână sport. Suntem despărțiți (n.r. de Ilie Năstase). Mi-a propus să mă mut, dar nu vreau. Am stat șapte ani. Când mă mut, mă mut cu toată recuzita. Mi-aș dori o casă în București. Stau cu copiii. Chiar dacă nu o să mai fiu cu Ilie, el va rămâne prietenul meu. În momentul de față nu am relație. Iar atunci când o să am una, trebuie să accepte că Ilie este și va fi în viața mea”, a declarat Brigitte pentru Antena Stars. În urmă cu doar câteva zile, Brigitte a vorbit despre cel mai recent tatuaj pe care l-a făcut.
MM Stoica a făcut scandal într-un club de noapte din București. „Urla în curte că «Vă omor pe toți!»”