Va fi primul copil al cuplului Britney Spears – Sam Asghari. Artista mai are doi copii Sean Preston, în vârstă 16, și Jayden James, în vârsăt de 15 ani. Cei doi băieți ai lui Britnet Spears locuiesc cu tatăl lor, Kevin Federline.
Britney Spears a anunțat pe Instagram că este însărcinată pentru a treia oară și speră să nu aibă gemeni.
„Am slăbit mult ca să merg în excursia din Maui, iar acum urmează să pun totul la loc. M-am tot gândit: oare ce se întâmplă cu stomacul meu?! Soțul meu mi-a zis că e de la mâncare, dar am făcut un test și… ei bine, vom avea un copil!
Crește pe zi ce trece (burta n.r.). Dacă sunt doi copii acolo, o iau razna! Nu voi mai ieși atât de mult din casă din cauza paparazzilor. E greu, pentru că atunci când am mai fost însărcinată, am avut depresie prenatală, e absolut oribil. Femeile nu prea vorbeau despre asta pe atunci..
Acum nu mai e așa, ii mulțumesc lui Iisus. De data asta am de gând să fac multă yoga, chiar și în fiecare zi!”, a fost mesajul postat de Britney Spears pe Instagram.
După ce a aflat că este din nou însărcinată, vedeta a luat decizia să nu mai iasă atât de des din casă din cauza paparazzilor. De asemenea, ea își dorește să facă mai multă yoga în această sarcină. Vestea că Britney Spears este însărcinată a luat pe toată lumea prin surprindere, asta pentru că timp de 13 ani a fost sub tutela tatălui său.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5Începând din 2008, când Britney Spears a intrat sub tutela tatălui, cântăreața americană nu a mai deținut controlul asupra propriilor finanțe, a deciziilor legate de carieră, precum și în privința unor chestiuni personale majore, cum ar fi vizitarea fiilor ei adolescenți.
După ce a divorțat de Kevin Federline, tatăl copiilor ei, în 2007, Britney Spears a avut un comportament considerat haotic. Ulterior, ea a pierdut custodia fiilor săi, iar în 2008 a fost internată într-un centru de refacere.