În timpul unei audieri de la Curtea Superioară din Los Angeles, artista le-a spus judecătorilor că tatăl ei, Jamie Spears, a internat-o forţat într-o clinică de psihiatrie în urmă cu mai mult de o lună şi că a forţat-o să ia medicamente.
Avocaţii mamei artistei, Lynne Spears susţin acuzaţiile starului pop.
Artista se află sub curatela tatălui său, dar chiar și așa, Jamie Spears nu are posibilitatea de a-şi interna forţat fiica sau de a-i oferi tratamente împotriva voinţei acesteia.
Britney Spears a petrecut 30 de zile într-un spital pentru boli mintale, după ce starea ei de sănătate s-a deteriorat rapid, şi a fost externată la sfârşitul lunii aprilie. Starul a încetat să ia medicamentele care îi menţineau stabilitatea psihică, deoarece acestea nu mai mai funcţionau. Doctorii nu au reuşit încă să găsească un tratament medicamentos care să o ajute.
Judecătorii au cerut, pe 10 mai, o evaluare psihiatrică care urmează să stabilească dacă artista pop va rămâne sau nu sub curatela tatălui său. Cântăreaţa a fost de acord să se supună acestei examinări. La plecarea din instituţia judecătorească, vedeta americană a fost surprinsă în picioarele goale.
Inițial s-a crezut că Britney Spears s-ar fi internat voluntar în clinica de psihiatrie, pentru a-şi dedica un timp „propriei persoane”, după ce tatăl ei a fost pe punctul de a muri.
Britney Spears, în vârstă de 37 de ani, era una dintre cele mai apreciate cântăreţe pop ale anilor 1990. Artista se află sub curatela tatălui ei, Jamie Spears, din februarie 2008, el preluând, totodată, rolul de administrator al averii acesteia, iar comportamentul ei este monitorizat de un judecător, după ce cântăreaţa a avut o serie de episoade depresive. Tot în 2008, Britney Spears a pierdut în favoarea fostului soţ, rapperul Kevin Federline, custodia asupra celor doi copii ai ei, Sean Preston, în vârstă de 13 ani, şi Jayden James, în vârstă de 12 ani, scrie Mediafax.