Deşi are 58 de ani, actorul se menţine în formă printr-un program riguros de exerciţii fizice. „Nu mă simt deloc bătrân. Alte persoane spun că sunt bătrân, dar eu mă simt la fel, fac aceleaşi lucruri. Fac mult sport şi îmi place să mănânc.”
Bruce Willis a devenit celebru în 1985, odată cu apariţia în serialul de televiziune câştigător al unui premiu Emmy „Maddie şi David”. Apoi, el s-a impus la Hollywood cu roluri în filme de acţiune, precum celebra serie „Greu de ucis”, „Ultimul samaritean”, „Pulp Fiction” şi „Şacalul”.
Actorul american a putut fi văzut, de curând, în filmul de acţiune „Eroi de sacrificiu/ The Expendables”, de Sylvester Stallone.