Legea, care va intra în vigoare în luna iulie, va permite oficialilor, organizațiilor religioase sau chiar unor companii să își invoce convingerile religioase pentru a refuza anumite servicii cuplurilor homosexuale care doresc să își oficializeze relația.

„Eu nu pot cânta, cu conștiința curată, într-un oraș în care unele persoane sunt private de drepturile lor din cauza orientării lor sexuale”, a declarat artistul pe site-ul său.

Starul rock a precizat că este solidar cu activiștii care luptă împotriva acestei legi ”extrem de discrimantorii”.

O serie de texte similare au fost adoptate de mai multe state americane conservatoare, cu scopul de a se sustrage unei decizii istorice a Curții Supreme a Statelor Unite, din iunie 2015, privind legalizarea căsătoriilor între homosexuali pe teritoriul țării.

Bryan Adams este unul dintre cei mai faimoşi cântăreţi şi compozitori canadieni. Cele mai cunoscute albume ale sale sunt „Reckless”, „18 till I die”, şi „Waking up the neighbours”. „Everything I do, I do it for you”, piesa care s-a clasat pe primul loc timp de 16 săptămâni consecutiv în UK Single Charts, constituie un record pentru artistul canadian. Compoziţiile sale au fost nominalizate de trei ori la Oscar şi de cinci ori la Globurile de Aur. Într-o carieră de peste 30 de ani, albumele şi discurile single lansate de Bryan Adams s-au vândut pe plan mondial în peste 100 de milioane de exemplare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News