Pentru a sărbători cei 9 ani de când formează grupul s-a organizat o cină, iar artiștii au anunțat în cadrul evenimentului că programul lor foarte aglomerat nu le permite să-şi facă timp să se gândească la dezvoltarea lor viitoare, solo dar şi ca grup, scrie news.ro.

„Întotdeauna am crezut că BTS este diferit de alte grupuri, dar problema cu k-pop+ul şi cu întregul sistem de vedete este că nu îţi lasă timp să te maturizezi. Trebuie să continui să produci muzică non-stop”, a spus RM la petrecerea respectivă.

Trupa BTS a debutat în anul 2013, iar de atunci membrii grupului au avut și proiecte individuale. Decizia de a lua o pauză în cariera muzicală a fost una foarte grea, însă anunță că noile proiecte vor fi lansate repede.

„Nu putem înceta să ne gândim la publicul nostru. Indiferent de ce se întâmplă, vrem să fim genul de artişti pe care fanii să-şi amintească. Trecem printr-o perioadă dificilă acum, deoarece încercăm să ne găsim identitatea şi este un proces epuizant şi lung”, a spus Jimin.

Dintre cei șapte cântăreți, J-Hope va fi primul care va începe un proiect solo. Artistul din grupul BTS va fi prezent la festivalul american Lollapalooza pe 31 iulie.

La începutul acestei luni, BTS şi-a anunţat noul album de colecţie, „Proof”, pentru a sărbători cariera lor de nouă ani. Această compilaţie de colecţie de 48 de melodii conţine cele mai mari succese ale grupului, demo-uri dar şi trei piese noi, toate împărţite în trei CD-uri.

FOTO: Hepta

Urmărește-ne pe Google News