Bubu Cernea joacă în iSerialul „Când mama nu-i acasă”, ce va avea premiera în curând la Happy Channel.  Pentru Bubu, noua producție de la Happy Channel reprezintă o dublă provocare. Pe lângă reîntoarcerea pe platourile de filmare ca actor, Bubu și colegul lui de trupă, Cristian Comaroni, semnează muzica și coloana sonoră a primului iSerial din România, “Când mama nu-i acasă”.

Bubu Cernea joacă în iSerialul Când mama nu-i acasă

“Sunt foarte încântat de noul proiect al Ruxandrei Ion și mă bucur foarte mult că voi face parte din el. Îmi era foarte dor să revin pe platourile de filmare alături de echipă, colegi și prieteni. Mai mult decât atât sunt si mai entuziasmat întrucât doamna Ruxandra Ion mi-a încredințat să mă ocup și de muzica originală și de film a acestui proiect. Așadar, împreună cu prietenul și colegul meu de trupă, Cristian Comaroni, semnăm muzica și coloana sonoră a iSerialului “Când mama nu-i acasă”, povestește Bubu.

Ada Dumitru, o tânără actriță foarte talentată, aflată la început de carieră, a fost aleasă de producători să facă parte din distribuția iSerialului: “Sunt foarte fericită că joc în acest serial. E o echipă frumoasă, profesionistă, de la care efectiv am o sumedenie de lucruri de învățat. Țin foarte tare la personajul meu. Este o tipă smart, care știe ce vrea în fiecare secundă a vieții ei. Toată facultatea am primit în general numai roluri negative și trebuie sa recunosc că îmi place enorm ideea întrucât ador personajele negative. Sunt întotdeauna savuroase, interesante, cu conflict puternic… Profesional vorbind, eu sunt încă studentă, dar am câteva proiecte și în teatrul profesionist”, spune Ada Dumitru. Din distribuție mai fac parte Carmen Tănase, Ioana Ginghină, Virginia Rogin, Cristina Ciobănașu (Criss), Vlad Gherman, Rapha Tudor, Andreas Petrescu, Silviu Mircescu și Tatiana Șelaru

 

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News