Frumoasa brunetă a cerut permisiunea bucătarului-şef de la hotelul unde este cazată să folosească pe timp de noapte bucătăria: „Filmăm până mâine seară, inclusiv, chiar nu aveam când să fac pregătirea de Paşti, aşa că am decis să vopsesc ouăle la hotel. Ca în fiecare an, petrecem în familie, la ţară şi chiar nu am vrut să merg acolo cu mâna goală!”
Şi pentru că va filma până târziu, Andreea are mari emoţii că va rata slujba de Înviere, lucru de neconceput pentru ea: „Mereu am mers la biserică şi în Vinerea Mare, dar şi în noaptea de Înviere. Voi face tot ce îmi va sta în putinţă să ajung!”.
Frumoasa burlăciţă va petrece Paştele în sânul familiei: „Chiar nu mi-am dorit să mai plec niciunde, mai ales că în ultima perioadă am lipsit foarte mult de lângă ai mei. N-am mai stat niciodată mai bine de o lună fără să îi văd, cum s-a întâmplat anul acesta când am plecat alături de concurenţi în America!”.