„Nu a existat niciodată o relație cu Hannelore. Faptul că au existat o atracție și o conexiune între noi, care nu s-au fructificat într-o relație, probabil este și răspunsul la întrebarea ce s-a întâmplat, de fapt?

Burlacul Andi Constantin, despre relația cu Hannelore, cea de care s-a îndrăgostit la „Insula Iubirii”

Cred că anumite momente și sentimente nu le poți recrea! Le poți trăi doar o dată și atât. Nu mai păstrăm legătura, consider că ne-am spus tot ce aveam de spus”, a declarat Andi Constantin pentru revista VIVA!

„Insula Iubirii” a fost o provocare

În prezent, Andi este Burlacul, la Antena 1, și speră ca astfel, în cadrul emisiunii să își găsească jumătatea. Despre experiența „Insula Iubirii”, acesta spune că a fost o provocare.

„«Insula Iubirii» a fost pentru mine o provocare, o tentativă de a ieși complet din zona de confort. Pentru un timid și un introvertit, o astfel de experiență este ca un duș rece. Am vrut să mă provoc pentru a-mi învinge propriile temeri și bariere.

Ce nu s-a văzut la TV la Consiliul PNL. Liberalii încep cu stângul campania prezidențială: demoralizați, dezorganizați, dar puși pe glume
Recomandări
Ce nu s-a văzut la TV la Consiliul PNL. Liberalii încep cu stângul campania prezidențială: demoralizați, dezorganizați, dar puși pe glume
Burlacul Andi Constantin, despre relația cu Hannelore, cea de care s-a îndrăgostit la „Insula Iubirii”

Nu pot spune că m-am schimbat radical în urma participării la acel reality show, ci mai degrabă că așa a început procesul meu de transformare. Am avut ocazia să mă privesc din exterior, să fiu cel mai mare critic și astfel să pot corecta lucrurile care nu îmi plac la mine.

Am învățat să mă deschid mai mult față de oameni, să comunic mai bine, am învățat să ascult cu interes, să înțeleg mai bine situațiile traversate de oamenii din jur și să judec mai puțin”, a mai adăugat Andi.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro

A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Bancnota din România din 1989 care costă mai mult decât Dacia Duster III hybrid nouă. Dacă o ai în casă, ai șansa să te îmbogățești peste noapte
FANATIK.RO

Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Cele șase zodii care vor avea noroc triplu în următoarele 6 luni. Vine perioada lor de aur, Berbecii și Balanțele, printre cele mai avantajate

CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

Inundaţii în Galaţi: bilanţul morţilor a ajuns la 6. Trupul unui bărbat dispărut ieri în Pechea a fost purtat de ape 6 kilometri: "Tati, vino că este un om mort"
Observatornews.ro
Inundaţii în Galaţi: bilanţul morţilor a ajuns la 6. Trupul unui bărbat dispărut ieri în Pechea a fost purtat de ape 6 kilometri: "Tati, vino că este un om mort"
Horoscop 16 septembrie 2024. Peștii s-ar putea să observe că s-a produs o dezamorsare a tensiunii interioare în care au trăit de mult timp
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI