Totul se întâmpla în primii ani de relație. Bursucu a povestit că aceste sentimente l-au băgat chiar într-o depresie și pentru jumătate de an a mers la un specialist pentru a se trata. „Eu am fost mai gelos, dar m-am tratat. Eram puțin bolnav. Gelozia e o boală, dar de care m-am tratat la psiholog, nu îmi e rușine să recunosc. Cumva te duci pe o pantă foarte nasoală pentru tine, ai niște trăiri și stări emoționale greu de dus, mai ales când te duci către boală.

În momentul în care ea a pus piciorul în prag și mi-a spus este suficient, am obosit. (…) Mi se părea că din orice se poate întâmpla ceva, că există ceva. Îmi făceam tot felul de filme. M-am dus, m-am tratat și acum sunt bine”, a explicat el.

bursucu-gelozie-psiholog-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

În prezent, Bursucu e fericit alături de Andreea, de fetița lor și de fata pe care ea o are dintr-o relație anterioară. Recent s-a aflat că Bursucu nu se căsătorește cu iubita Andreea.

„Cred că fiecare trebuie să îşi facă viaţa aşa cum simte şi aşa cum crede. În 2022, ar trebui să mai renunţăm la aceste prejudecăţi. Avem alte priorităţi în acest moment şi crede-mă pe cuvânt că ne este foarte bine aşa cum suntem. Între noi lucrurile sunt foarte bine aşezate.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Atât timp cât copiii noştri se trezesc dimineaţa şi zâmbesc, noi suntem foarte fericiţi. Mi-aş dori ca toţi cei care ne întreabă când ne căsătorim, atunci când se trezesc lângă partener sau lângă copii, să zâmbească aşa cum zâmbim noi”, a declarat Bursucu acum ceva vreme pentru okmagazine.ro.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Pârtia unde sute de turişti aşteaptă la cozi interminabile pentru a urca cu telegondola. Parcarea, plină de la primele ore
Observatornews.ro
Pârtia unde sute de turişti aşteaptă la cozi interminabile pentru a urca cu telegondola. Parcarea, plină de la primele ore
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI