„Cu siguranță voi reuși să mă trezesc la 5 și jumătate în fiecare dimineață. 🙂 Sunt un tip serios. Acest proiect înseamnă o nouă provocare și o nouă etapă profesională pentru mine. Ne dorim ca din 14 martie să aducem în casele oamenilor energie bună și informațiile de care au nevoie.
Emisiunea aceasta, în care mă voi implica, alături de colegii mei, sută la sută, le va aduce celor de acasă interviuri în exclusivitate.
Vor avea muzică bună, informații din diferite domenii de interes. Vom da tot ce avem mai bun ca să creăm o atmosferă frumoasă. Vrem să-i binedispunem pe cei care se vor uita la noi, astfel încât să aibă o zi excelentă”, a declarat Bursucu pentru Fanatik.
„Ne înțelegem deja foarte bine! George e un tip inteligent, cu mult umor. Viviana este o prezență cu adevărat charismatică. Patrizia Paglieri este o bucurie de om.
Ne va surprinde în fiecare zi cu preparate delicioase, dar și cu energia ei inepuizabilă”, a mai spus Bursucu.