„Emisiunea revine cu o abordare nouă de conținut, ce va purta telespectatorii într-o călătorie prin spații culturale și geografice din întreaga lume, în nota de umor inconfundabilă a show-ului”, transmite televiziunea, într-un comunicat de presă.
Bursucu, primele declarații despre noul sezon „Roata Norocului”
Bursucu și Ana-Maria Barnoschi sunt, și în acest sezon, gazdele show-ului „Roata Norocului”. „Odată cu acest nou sezon al emisiunii, fiecare ediție va fi o călătorie fascinantă prin lume, punând în lumină tradițiile, locurile și cultura unei țări.
Suntem entuziasmați să aducem o nouă perspectivă asupra jocului, să îmbinăm distracția, câștigurile uriașe, cu mai multe informații interesante din tot felul de spații ale lumii în care trăim, pentru că telespectatorii vor călători virtual cu noi, descoperind bogăția și diversitatea fiecărei țări, chiar din confortul casei lor. Distracția, norocul, muzica, chiar si pedepsele ajung acum prin mai multe țări, fiţi cu ochii pe noi şi pregătiți-vă bagajele!”, a spus Bursucu.
Întregul conținut al edițiilor va puncta informații de interes pentru publicul larg, precum tradițiile, limba, muzica, specificul culinar, personalitățile fiecărei țări prin care vom „călători”, alături de cei doi prezentatori și invitații lor.
Plină de energie, Ana-Maria Barnoschi va aduce un plus de farmec prin ținutele purtate la „Roata Norocului”, în fiecare ediție adaptându-se la elemente specifice ale zonei vizitate prin intermediul emisiunii.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6Ana-Maria Barnoschi, entuziasmată de schimbările din show-ul „Roata Norocului”
„Sunt nerăbdătoare să începem noul sezon al emisiunii Roata Norocului. Acest concept de călătorie prin lume, prin cele mai interesante destinații, mă entuziasmează și sunt sigură că va fi o experiență minunată și pentru cei din fața micului ecran.
Ce pot să vă dezvălui este că ținutele pe care le voi purta sunt legate de ceva specific fiecărei țări în parte, unele cu adevărat spectaculoase. Fiți cu ochii pe noi și pregătiți-va de călătorie!”, a adăugat Ana-Maria Barnoschi.
Despre emisiunea „Roata Norocului” de la Kanal D
Cu peste 300 de ediții difuzate în sezoanele anterioare, emisiunea a atras un public mare în fața micului ecran. Componenta social a show-ului rămâne la fel de puternică, vedetele invitate jucând în continuare pentru persoane aflate în dificultate.
Pe celebra roată a câștigurilor uriașe, care oferă norocoșilor atât electronice, obiecte de uz canic, piese de mobilier, aparate electrice, bani, cât și marele premiu, un autoturism, va exista și o „felie” specială în fiecare ediție.
Această „felie” aduce în economia show-ului momente artistice în care se va cânta, dansa sau mima ceva specific țării în care invitații vor „călători”. Noul sezon „Roata Norocului” începe duminică, 8 octombrie, de la ora 20.00, la Kanal D.
Dincolo de emisiunea „Roata Norocului”, Bursucu a prezentat ani de zile „Teo Show”, alături de celebra prezentatoare. Emisiunea a ieșit din grija Kanal D de toamnă, așa că Teo Trandafir nu mai are acum emisiune pe micul ecran, a luat o pauză, după cum a dezvăluit chiar ea pe rețelele de socializare.