„Vor face publică despărţirea pentru că nu mai pot suporta să se prefacă că totul este în regulă când de fapt nu este aşa. Cei doi au avut mai multe certuri generate de timpul pe care îl alocă carierelor şi a faptului că Madonna vrea să mai înfieze un copil”, a declarat pentru sursa citată un apropiat al celebrităţilor.

Deşi  presa britanică cânta prohodul relaţiei dintre cei doi de foarte mult timp şi susţinea că nu mai exista loc de întors,  divorţul fiind doar o chestiune de „când” şi nu de „dacă”, Madonna a încercat să infirme chiar luni seara, la lansarea primului film regizat de ea,  „Mizerie şi înţelepciune „, problemele existente din căsnicie.

Eventualul divorţ ar putea-o costa pe Madonna până la 150 de milioane de lire sterline, adică jumătate din averea ei, susţine presa de peste Ocean. Pretenţiile lui Ritchie s-ar baza pe vechimea căsniciei – 10 ani – şi pe faptul că împreună au doi copii. Cuplul nu a semnat niciun aranjament prenupţial, iar acum vedeta în vârstă de 50 de ani şi-ar fi angajat deja un avocat celebru în materie de divorţuri: Fiona Shackleton, avocat care l-a ajutat pe Paul McCartney să reducă din pretenţiile fostei sale soţii la divorţ. McCartney a scăpat „doar” cu 24 de milioane de lire, deşi pretenţiile se ridicau la 825 de milioane!

 
 

Urmărește-ne pe Google News