Cabral a intrat în panică zilele trecute după ce a realizat că mâncase ceva… toxic. Înfometat, simpaticul prezentator al emisiunii „Trăieşte-ţi vara!” s-a înfruptat din pateul câinelui său. La câteva zeci de minute, când a aflat din mesajele soţiei sale cui îi era destinată delicatesa din cutie, Cabral s-a urcat în maşină şi a dat fuga la spital.
„În cele ce urmează o să-ți povestesc ce-am pățit…
Așadar… trezeală de la șase dimineața și dă-i cu treabă! Până la prânz n-am avut timp să opresc să mănânc, îmi patina stomacul în gol.
Depresia adevărată venea și din faptul că știam că în oraș n-am timp să mănânc, acasă nu prea era nimic de mâncare… tristă situație, să nu te însori că așa pățești!
Revenind la ale noastre… pe la prânz, deja sleit de puteri și rupt de foame intru pe ușă. Acasă… nimeni.
Pe masa din bucătărie… ce să vezi?! O pâine proaspătă, doi ardei grași și un tub!
– Vezi, mă, ce animal cârcotaș sunt… a mea chiar dacă n-a avut timp să gătească, măcar de un sendviș și-a găsit timp să-mi cumpere ceva!
Și brusc înviorat de bucuria că sunt – totuși – și eu iubit de cineva, m-am pus la masă.
Am tăiat două felii frumoase de pâine, am tăiat și spălat repede și ardeii, am deschis tubul ăla de care spuneam și l-am mirosit… așa pateu de ficat bun n-am mai mirosit de mult! Parcă mirosea puțin și-a trufe!
Mi-am făcut două sendvișuri serioase în care am mai pus și niște brânză sărată din frigider… a ieșit o simfonie, nu altceva!
Termin de mâncat, beau și-un pahar de apă, mă fluieră telefonul c-am primit niște mesaje.
Deschid telefonul:
Brusc mi-a suit tot stomacul în gât!
– Pateu de câine?! Cu trufe?! Ce să caute trufele în pateul de câine?! Și ce să caute pateul de câine pe masă, lângă pâinea mea?! Și cum să mănânc eu așa ceva?!
Încet, cu mare silă și cu mâinile tremurânde am ridicat tubul de pe masă.
De pe ambalaj râdea la mine, fericit de cum nu s-a mai văzut, individul acesta!
Fi-ți-ar potaia de râs! Să mor pe loc!
M-am dus repede la toaletă, mi-am băgat degetele pe gât… degeaba, îmi venea dar nu ieșea!
I-am dat mesaj nefastei, am plecat la un prieten doctor, m-am dus la el la spital, m-am întâlnit acolo și cu Andreea.
Când am început să le povestesc la spital ce-am pățit și cum simt eu că mor… s-au pus pe un râs, pe-o hămăială și-o hohoteală de parcă tocmai câștigaseră la loto!
Eu le spuneam, ei râdeau de mureau, se tăvăleau pe jos… și eu muream pe picioare!
M-au examinat sumar printre icnete și pufnituri în râs, m-au trimis acasă spunându-mi să fiu atent la scaun. Dacă e moale… să le dau un telefon.
Dacă nu… cică să-mi mai fac un sendviș!
P.S. 1: Am blurat și tăiat din poză ca să nu se trezească vreun imbecil că e vreo reclamă.
P.S. 2: Să nu fiu înțeles greșit, la gust a fost chiar bună drăcovenia! La câine nu știu cum i se pare, încă nu i-am dat…„, a scris Cabral pe blog.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!