Viața cu Cabral e un festival de umor. El “se laudă” pe blog că-i pocnit la cap și de-aia e mereu pus pe glume. Noi am bănuit că a crescut într-o familie în care se râde mult și a fost pasat apoi, spre adolescență, unui grup de prieteni croiți pe-același calapod. Acum ne-am lămurit însă: umorul e în ADN-ul lui. A recunoscut chiar vedeta în cauză.
Cabral a recunoscut: «În spatele camerei, fac toate tâmpeniile posibile»
“Eu sunt fiul haosului… nu stau în locul meu, nu mă pot potoli, o țin dintr-o dudă într-alta. De multe ori nu se vede pe TV decât că unul dintre colegii mei din fața camerei râde, dar nu poți înțelege de ce. Păi… de cele mai multe ori eu sunt în spatele camerei, fac toate tâmpeniile posibile. Și cred că ăsta este norocul în meseria pe care mi-am ales-o… nu trebuie să fiu tot timpul serios și – chiar dacă munca nu-i ușoară – putem face și trăsnăi”, ne-a mărturisit Cabral.
Așa, ne-am explicat și de ce în jurul lui s-a râs mult la “Uite cine dansează”. Când juriul era cu gura până la urechi fără vreun motiv aparent, când Mihaela Rădulescu, coprezentatoarea show-ului, părea că nu-și poate compune mina serioasă, deși situația o cerea, ori concurenții mustăceau, Cabral era vinovat! Omul clar consideră că o zi în care nu râde e o zi pierdută…
Tot Cabral e cel care l-a potcovit pe Sandu Lungu cu porecla Fulgu, după ce masivul luptător a executat “cel mai elegant vals executat vreodată de un urs”, iar freza juratului Mihai Petre a fost luată peste picior aproape în fiecare ediție… De ce? “Cred că în tinerețe Mihai și-a dorit mult să fie rocker, dar nu l-au lăsat părinții. Așa că recuperează acum, dansând Despacito cu pleată de roacher…”, ne-a explicat Cabral.
Și de nevastă face mișto Cabral, așa, ca să nu se simtă discriminată. “Nu mă scapă din ochi. Apăi, se simte în pericol când vede trupul ăsta perfect al meu…”, ne-a servit, autoironicul Cabral, o explicație a prezenței Andreei la dreapta sau la stânga sa, aproape în orice situație.
Citește și: EXCLUSIV / Drumul pepenilor de Dăbuleni. Prețurile cresc de 10 ori! Profitul se duce la samsari, iar fermierii rămân cu mirosul
Vacanță cu rulota și… cei 3 căței!
Mucalitul prezentator a reușit, vara asta, să-și împlinească un vis mai vechi și, după ce-a filmat la foc automat mai multe ediții din “Ce spun românii”, și-a luat o vacanță prelungită și a plecat prin Europa cu rulota. Cu nevasta, că tot vorbeam de ea mai sus… Și, curajos nevoie mare, cu cei trei căței ai familiei: Tiara, Maki și Mayra. Nu știm încă prin ce aventuri a trecut Cabral cu patrupezii prin Austria, Germania, Spania, Franța și restul țărilor aflate pe harta lor, dar poate ne povestește la întoarcere… Cu umor, cum ne-a obișnuit.
Citește și: EXCLUSIV/ Șocant! O mamă din România distribuia pe un site de videochat ororile la care își supunea fetița de 9 luni