Şi-o fura de la paznici
Şi cu atâtea posibilităţi, nimic nu-l putea opri pe micuţul Cabral. Nici măcar corecţiile fizice, inevitabile de cele mai multe ori.
“Cele mai crunte momente erau alea când ne prindeau paznicii de pe şantier. Mămica mea, ce scatoalce şi şuturi în fund se încasau!”. Şi nu i le aplicau doar paznicii, ci şi părinţii, care, invariabil, aflau de-spre năzbâtiile puştiului lor.
Scutire de la bătaie avea doar o zi pe an. “Zilele de naştere erau prilejuri de răsfăţ. Aveai voie să faci mai multe boacăne în aceeaşi zi, şi asta fără să-ţi iei kung-fu”.
Se distra şi uita de neajunsuri
Eee, şi uite aşa, din şut în şut, mulatrul s-a făcut mare fără să-şi piardă simţul umorului. Distracţia de pe şantiere şi din jurul blocului compensa într-o mare parte neajunsurile copilăriei comuniste.
“Frustrarea copilăriei noastre era că, trăind într-o ţară în care resursele părinţilor erau, de cele mai multe ori, limitate, erau şanse mari să primeşti cu totul altceva decât ce-ţi doreai. Adică tu voiai Pegas Modern, din ăla care se frângea de la mijloc, şi primeai… o uniformă nouă. Mooamă, ce să ne mai facem… vai, dar ce bucurie… nu?”. Târziu a realizat că vina nu aparţinea părinţilor… “Acum stau şi mă uit în urmă şi-mi dau seama de sacrificiile alor mei, dar pe vremea aia nu le vedeam aşa”.
Antrenat să devină căpos
Cabral nu a fost nevoit să se descurce mereu singur. Aliat i-a fost tatăl lui, de la care a învăţat o groază în perioada în care îl antrena la kick-boxing.
“Fii atent, judecă corect, nu te arunca orbeşte, preferă să eschivezi în loc să blochezi, nu riposta decât atunci când eşti lovit… toate sfaturile astea, repetate de nenumărate ori în cursul antrenamentelor nesfârşite, s-au lipit bine”, îşi aminteşte prezentatorul TV.
Şi are şi o concluzie: “Cred că aşa m-am şi format căpos şi greu de oprit; de multe ori antrenamentele de arte marţiale se dovedeau a fi antrenamente pentru viaţă”.